Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (25 iulie – 7 august), care arată că temperaturile se menţin ridicate și în perioada următoare și vor fi posibile averse aproape zilnic, în general pe suprafețe mici și slabe cantitativ.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”intervalul cu cele mai ridicate valori termice va fi cel cuprins între 25 și 30 iulie, când media maximelor termice se va situa între 30 și 34 de grade, iar a minimelor în general între 14 și 17 grade. Între 31 iulie și 3 august temperaturile vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare, în medie cu 4…5 grade maximele și cu aproximativ 3 grade minimele. Ulterior, maximele termice vor fi din nou în creștere, dar minimele nu vor avea variații importante. Vor fi posibile averse aproape zilnic, în general pe suprafețe mici și slabe cantitativ, exceptând ziua de 27 iulie, dar și finalul lunii iulie și începutul lunii august, când probabilitatea ca acestea să apară pe arii mai extinse și să aibă și caracter torențial va fi mai ridicată”.
La munte, ”pe tot parcursul intervalului de prognoză, în general, media maximelor termice se va situa între 19 și 23 de grade, iar a minimelor între 10 și 14 grade. Vor fi intervale cu averse în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și posibil cu caracter torențial, se vor înregistra în intervalul 27 iulie – 3 august”.
De asemenea, luni, Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod galben și portocaliu de căldură și disconfort termic ridicat pentru mai multe județe din țară.
Astfel, în zilele de 25, 26 și 27 iulie va fi în vigoare o avertizare cod galben. ”În intervalul menționat valul de căldură va persista luni (25 iulie) în jumătatea de sud-vest, iar apoi se va extinde din nou în cea mai mare parte a țării. În special în regiunile vestice și sudice disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade”, arată ANM, care mai notează că valul de căldură va continua și în următoarea perioadă.
Totodată, în ziua de 26 iulie, mai multe județe se vor afla sub avertizare cod portocaliu de caniculă.
”Marți (26 iulie) în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, mai precizează ANM.