Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 21 august – 3 septembrie).
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”până pe 27 august vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime ce se vor situa în preajma mediei de 31 de grade, apoi se va răci accentuat, acestea coborând spre 26 de grade. Regimul termic nocturn va fi relativ constant în prima săptămână, cu 16 grade mediat regional, dar va marca o scădere treptata astfel încât va staționa la o medie de 12 grade din data de 31 august. Averse și descărcări electrice vor fi posibile în fiecare după-amiază, dar probabilitatea ca acestea să devină mai extinse, va crește din 27 august”.
La munte, ”valorile termice vor scădea treptat după data de 27 august în toată zona montană, însă până atunci se vor situa peste normele caracteristice perioadei. În aceste condiții, temperaturile maxime vor avea medii de la 22 la 16 grade, iar cele minime de la 14 la 10 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în cursul după-amiezilor, însă probabilitatea ca acestea să se manifeste pe areale mai largi, va fi mai ridicată în 23, 24 și din nou după 27 august”.