Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai exact până la data de 19 iulie.
În ceea ce privește prognoza pentru Transilvania, ANM precizează că ”vremea va fi răcoroasă în intervalul 7 – 9 iulie, local chiar rece pentru această perioadă a anului dimineaţa şi noaptea; astfel, în medie, maximele termice vor fi de 21…24 de grade, iar minimele de 7…10 grade, cu valori mai mici în depresiuni. Ulterior, temperatura aerului va fi în creştere, astfel că în data de 11 iulie se vor atinge la amiază 29…32 de grade, iar noaptea vor fi 11…15 grade, mediat regional. Pentru perioada 12 – 19 iulie sunt estimate uşoare oscilaţii în regimul termic, dar în general valorile vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu medii ale maximelor de 26…28 de grade şi ale minimelor de 13…15 grade”.
Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 7 iulie şi în perioada 12 – 16 iulie.
La munte, vremea caldă va predomina pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, media maximelor termice urmând a fi de 18…22 de grade, iar a minimelor de 8…14 grade. Vor fi şi scurte perioade de vreme răcoroasă (chiar rece dimineaţa şi noaptea), în zilele de 8 şi 9 iulie şi, posibil, 14 – 15 iulie. În intervalele 6 – 7 iulie şi 12 – 15 iulie, probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică local accentuată va fi mai ridicată.