La Școala Gimnazială Lucian Blaga din Bistrița a fost lansat, vineri, proiectul antibullying ”Ia atitudine, spune stop violenței!”.
Proiectul este derulat de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și se adresează celor aproximativ 670 de elevi care învață în această școală, urmând să fie implementat în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023.
Vineri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Prevenire a Criminalității au derulat primele activități în cadrul proiectului.
Obiectivele urmărite de polițiști prin derularea acestui proiect sunt de a atrage atenția elevilor cu privire la consecințele bullying-ului, de a genera o schimbare de atitudine care să prevină și să combată comportamentele violente între elevi.
Până în luna ianuarie 2023, polițiștii vor organiza activități de informare cu elevii, mesajele urmând să fie adaptate în funcție de vârstele copiilor. Temele abordate în cadrul acestor activități sunt violența școlară, bullyingul, cyberbullyingul, siguranța în mediul on-line, siguranța pe drumul de acasă-spre/de la școală, siguranța bunurilor personale, răspunderea penală a minorilor, prevenirea traficului și consumului de droguri, prevenirea traficului de persoane.
Totodată, vor fi desfășurate activități practice, în care elevii, sub îndrumarea polițiștilor, vor lucra în echipe ”pentru a găsi soluții” în rezolvarea unor situații conflictuale.
De asemenea, polițiștii de la Siguranță Școlară vor organiza un concurs cu proiecte antibullying realizate de elevi, în urma cunoștințelor acumulate pe parcursul derulării activităților în cadrul proiectului.