Primăria Bistrița va derula un proiect de peste 13 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare.
”Necesitatea punerii la dispoziția cetățenilor a unei infrastructuri edilitare de apă și canal derivă din infrastructura insuficientă existentă la nivel local. Această investiție este susținută și se regăsește în Strategia de dezvoltare locală a Municipiului. Infrastructură Modernă, care sprijină dezvoltarea unui mediu urban sănătos și asigură un grad de acoperire cu rețele de utilități de peste 95%”, a precizat municipalitatea.
Sunt prevăzute următoarele:
Extindere rețea de distribuție apă în municipiul Bistrița și localitățile componente Viișoara, Sărata, Unirea:
- BISTRIȚA : str. Galaxiei, str. Constantin Brăiloiu, str. Astrelor, str. Viorelelor
- SĂRATA: Drum acces din str. Secundară 10, str. Secundară 3, str. Secundară 11, str. Secundară 12, str. Agricultorului, str. Știubei
- UNIREA: str. Aviației, str. Asfințitului, str. Agronomului
- VIIȘOARA: str. Izvorul Sărat, str. Orion, str. Lungă, str. Orizontului
Extindere rețea de canalizare in municipiul Bistrita și localitățile componente, Sărata, Sigmir ,Unirea, Slătinița:
- BISTRIȚA: str. Ioan Căianu, str. Filip Cristian Petru, str. Matei Corvin, str. Nouă, str. Valentin Raus, str. Bradului, str. Constantin Brăiloiu, str. Viorelelor
- SLĂTINIȚA: Intrarea Slătiniței DJ172B
- SĂRATA: str. Secundară 10
- UNIREA: str. Aviației, str. Asfințitului, str. Pasajului
- SIGMIR: str. Valea Stânelor
Principalii indicatori tehnici: rețeaua de distribuție apă – 6,763 km, rețeaua de canalizare menajeră – 5,164 km, rețea de refulare – 0,171 km.
Valoarea totală a investiției este de 13.655.950,787 lei cu tot cu TVA. Pentru această investiție a fost realizat studiul de fezabilitate, iar proiectul a fost aprobat la finanțare. Urmează procedura de achiziție a proiectării și execuției de lucrări. Sursa de finanțare este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.