Un număr de 17 unități de învățământ din Bistrița-Năsăud derulează proiecte pentru reducerea abandonului școlar, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean.
Proiectele se desfășoară pe parcursul a 36 de luni, grupul țintă fiind format din elevii din clasele V-VIII. Acestea se derulează în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Bugetul total al proiectului pentru toate cele 17 școli este de circa 13,2 milioane lei.
”Suntem încrezători că aceste proiecte vor face școlile mai competitive în ceea ce privește parcursul educațional, mai atractive și accesibile pentru toți copiii din localitățile vizate”, a transmis IȘJ Bistrița-Năsăud.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar. Acesta se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. Programul este unul de susținere a reformei sistemului educațional, iar obiectivele sale sunt pliate pe realitatea și nevoile educaționale ale fiecărui elev în parte și ale tuturor elevilor dintr-o școală, iar în implementarea lui se vor regăsi și componente sociale.
La nivel național, aproape 1.400 de unități de învățământ implementează proiecte în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.