Proiectul județean ”Meseria Mea – un job al viitorului”, organizat de Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Bistrița în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud și mai mulți operatori economici din județ, a început deja la compania TeraPlast. Zilele trecute, la fabrica din Sărățel a fost organizat primul concurs pe meserii: Operatorul CNC.
În cadrul concursului, elevii participanți au susținut două probe individuale, una teoretică și una practică, iar comisia de evaluare a fost alcătuită din trei reprezentanți ai companiilor partenere în proiect.
”Ne bucurăm să vedem interes din partea tinerilor către dezvoltarea de competențe practice, precum și spiritul de competiție și dorința de performanță. Sperăm să vedem în curând că tot mai mulți tineri își vor dori să aplice abilitățile acumulate în învățământul profesional sau dual atât în cadrul unor competiții precum aceasta, cât și în cadrul companiei TeraPlast. Ne dorim să atragem oameni curioși, pasionați de ceea ce fac și dornici să se dezvolte, pentru că acestea sunt lucrurile care se regăsesc și în echipa TeraPlast și stau la baza unei cariere de succes”, a spus Cristina Herciug, manager Dezvoltare Organizațională TeraPlast.
Proiectul județean este la prima ediție, cuprins în Calendarul Activităților Educative Județene BN și presupune o serie de 4 concursuri care vor avea loc în perioada ianuarie-martie 2023 și care vizează diferite meserii: operator mașini cu comandă numerică, mecanic auto, sudor și lăcătuș. Acesta a fost demarat cu scopul de a le oferi suport elevilor în alegerea unei cariere potrivită valorilor, intereselor și abilităților lor, precum și pentru a facilita compatibilitatea între sistemul de învățământ și mediul economic local.
„Pentru noi contează mult să știm că avem alături de noi echipa TeraPlast în acest demers. Parcursul educațional al elevilor va fi mult mai eficient dacă avem alături astfel de parteneri, deschiși și implicați direct în formarea viitorilor profesioniști. Atenția pe care compania a acordat-o concursului ne face să fim optimiști în ceea ce privește implicarea TeraPlast în proiectele educaționale viitoare. Mulțumim pentru cumsecădenie și solicitudine!”, a spus Mircea Cristian Nicula, inspector școlar general al ISJ Bistrița-Năsăud.
Premierea elevilor participanți la program va avea loc în 11 martie, de ziua Națională a Meseriilor, și se va desfășura la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița. În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii care se vor clasa pe primele 3 locuri după punctajul obținut la concursuri și se vor acorda, de asemenea, și mențiuni și diplome de participare.
”Scopul proiectului este consolidarea parteneriatului Școală – Comunitate – Piața muncii, motivarea elevilor pentru meseria aleasă, pregătire pentru examenul de competențe profesionale nivel 3 și promovare în oferta școlară 2023-2024 a Lic. Tehn. Grigore Moisil Bistrița. Mulțumim companiilor bistrițene implicate în acest program și mulțumim TeraPlast pentru primul concurs din program care s-a desfășurat cu succes”, a spus Doina Bogdan, director adjunct al Liceului „Grigore Moisil” Bistrița.
Compania TeraPlast este implicată în programul de învățământ dual care are loc la Liceul Tehnologic Grigore Moisil Bistrița, din 2020. În cadrul programului sunt în instruire până în prezent, pentru specializarea operator mașini cu comandă numerică, un număr de 33 de elevi, iar prima promoție a programului va absolvi în iunie 2023. Participanții beneficiază de bursă lunară, transport și masă pentru fiecare zi de pregătire în cadrul TeraPlast.
Despre TeraPlast
Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 12 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.