Luna trecută, înainte de Paște, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud a verificat peste 200 de operatori economici din județ, la peste 90 la sută dintre aceștia fiind depistate nereguli, potrivit comisarului șef-adjunct al instituției, Stelian Dolha.
În ședința din luna mai a Colegiului Prefectural, Stelian Dolha a precizat că acțiunile de control au fost efectuate la operatori economici care își desfășoară activitatea în HoReCa, dar și la cei care comercializează produse tradiționale, legume-fructe, textile, materiale de construcții, supermarket-uri și chiar și la cei care dețin service-uri auto.
“Au fost verificați 242 de operatori economici de pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, fiind încheiate 242 documente de control, dintre care 14 procese verbale de constatare întocmite la operatori economici la care nu au fost constatate nereguli și pentru ceilalți 228 operatori economici au fost aplicate 23 avertismente și 426 amenzi în valoare de 3.546.500 lei. Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 1.087.624 lei. Tot în această perioadă, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 29.193 lei. Pentru Bistrița-Năsăud avem 201 operatori economici controlați, 14 fiind fără abateri și alți 187 cu abateri. S-au aplicat 17 avertismente și 343 de amenzi”, a explicat Stelian Dolha.
Printre abaterile constatate s-au numărat identificarea unor produse sau servicii care pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, a unor produse expirate, a unor fructe și legume depreciate calitativ. Sancțiuni au mai fost aplicate și pentru constatarea unor diferențe de preț la raft față de casa de marcat sau pentru comercializarea unor produse aflate la promoție fără a avea produsul de referință, perioada promoțională sau mențiunea în limita stocului disponibil.
Suprefectul județului Bistrița-Năsăud, Decsei Atilla, a subliniat că, din datele prezentate de Stelian Dolha, rezultă că peste 90 la sută dintre operatorii economici din Bistrița-Năsăud verificați de Protecția Consumatorilor au fost depistați cu nereguli.
”Din situația prezentată de dumneavoastră a rezultat că la 94% dintre cei verificați au fost constatate abateri și doar 6% au fost în regulă”, a spus Decsei Atilla, lucru confirmat și de șeful adjunct al CJPC Bistrița-Năsăud.
”Un proces-verbal de constatare a contravenției poate să cuprindă mai multe sancțiuni. 14 operatori economici au fost fără abateri și li s-a încheiat doar proces-verbal de constatate. Din păcate, numărul celor fără sancțiuni e mic. Eu sper ca pe viitor, la următoarea raportare, să pot să vin cu alte cifre, dar pentru luna trecută aceasta este situația. Operatorii economici trebuie să se conformeze și ar trebui ca toate verificările astea să ducă spre o îndreptare. Aceste controale și sancțiuni ar trebui să însemne un act de îndreptare, conștientizare și eliminare a abaterilor”, a adăugat Stelian Dolha.
Sursa citată a mai menționat că, pe lângă controalele efectuate de comisari, luna trecută la instituție au fost înregistrate și 376 de reclamații, consumatorii reclamând inclusiv faptul că au găsit fire de păr în pizza sau în produse de patiserie.
”Luna trecută am avut instrumentate și 376 de reclamații, ceea ce înseamnă câte 17 reclamații instrumentate pe zi. (…) Și printre reclamații din luna aprilie, dar și printre cele înregistrate în decursul anului, sunt multe care ne semnalează că s-au găsit fire de păr în pizza sau în produsele de patiserie, în prăjituri și așa mai departe. Asta pentru că personalul care servește nu poartă bonetă sau servirea pe la fast food-uri se face fără mănuși de unică folosință. Acestea sunt lucruri elementare, pe care trebuie să le folosească”, a mai spus Stelian Dolha.