Aproximativ 100 de reprezentanți ai AUR Bistrița-Năsăud au protestat, miercuri seara, în fața sediului organizației județene a PSD, nemulțumiți de posibilitatea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale.
Protestul a fost pașnic!
Protestul a început la ora 18:00 și a fost unul pașnic. Protestatarii au venit înarmați cu pancarte cu mesaje precum ”PSD și PNL – un pericol pentru democrație!”, ”PSD și PNL, vreți instaurarea dictaturii? Nu veți reuși!” sau ”Comasarea, singura voastră scăpare pentru a scăpa de furia românilor!”.
De asemenea, pe timpul protestului, s-a scandat ”Vrem alegeri libere!”, ”PSD și PNL – aceeași mizerie!” și ”Vrem dreptate, nu comasate!”.
Reprezentanții AUR acuză PNL și PSD că au ”ucis democrația”. Cu acest pretext, au amplasat în fața sediului PSD Bistrița-Năsăud zeci de lumânări și o cruce pe care era scris ”Democrația”, afirmând că asistă la înmormântarea democrației.
Loredana Baltă, despre varianta comasării alegerilor: „Nu este posibil ca regulile jocului să se schimbe în timpul jocului!”
”Suntem aici pentru că, după cum știți, este posibil ca alegerile locale să se comaseze cu cele europarlamentare. Lucrul acesta nu este în interesul cetățeanului. Nu este o surpriză faptul că, încă o dată, se lucrează împotriva cetățeanului.
De câțiva ani încoace, am impresia că toate măsurile care se iau se iau parcă împotriva noastră. Așa a fost și în cazul acesta. Nu este posibil ca regulile jocului să se schimbe în timpul jocului. Nu este permis așa ceva. (…) Dorim și noi puțină înțelegere din partea celor care ne conduc, dorim să ne simțim români, protejați la noi în țară și am venit aici să arătăm celorlalți cetățeni că, odată cu această comasare, democrația cred că este pe sfârșite”, a declarat Loredana Baltă de la AUR Dumitrița.
Ovidiu Florean : ”A murit democrația în România datorită mafiei, ciumei roșii și ciumei galbene – PSD și PNL”
De asemenea, senatorul Ovidiu Florean a menționat: ”A murit democrația în România datorită mafiei, ciumei roșii și ciumei galbene – PSD și PNL”. La propunerea senatorului, protestatarii au ținut un moment de reculegere.
Potrivit protestatarilor, o acțiune similară ar putea fi organizată la Bistrița și joi, dar în fața sediului PNL Bistrița-Năsăud.
La solicitarea liderului AUR, George Simion, proteste de acest fel au avut loc în mai multe județe din țară.
În ceea ce privește subiectul comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, potrivit presei naționale, o şedinţă a coaliţiei de guvernare urmează să se desfăşoare joi, existând posibilitatea de a se discuta inclusiv această propunere.