Bistrița-Năsăud ocupă locul întâi la nivel național în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene din perioada 2014 – 2023, afirmă președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.
”Acest loc fruntaș reprezintă rezultatul unor proiecte utile, cu rost, care au dezvoltat și au schimbat în bine județul! Mulțumesc echipei mele de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, pentru munca depusă, primarilor și tuturor celor care pun umărul la dezvoltarea județului nostru. Continuăm munca, așa cum am făcut-o și până acum, cu responsabilitate și dorința fermă de a transforma proiectele-n fapte în Bistrița-Năsăud”, a precizat șeful administrației județene.
Conform unei statistici prezentate de Radu Moldovan, județul a reușit să atragă 131,3 milioane euro din fonduri europene. Pe locul secund în clasamentul prezentat de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud se află județul Cluj, iar pe locul trei se află județul Tulcea.