Radu Moldovan se RĂZBUNĂ pe Daniel Frăsincari, fostul său membru P.S.D! După ce justiția l-a repus șef la Camera Agricolă, comisia de MAZILIRE l-a scos incompetent și l-a DEMIS a II-a oară!

Camera Agricolă funcționează în cadrul Consiliului Județean și a fost condusă de Daniel Frăsincari. Acesta a fost demis  II-a oară, cu calificativul „nesatisfăcător”la finalul lunii mai, în plină campanie electorală. Cântărețul de muzică populară Sandu Pugna a fost președintele comisiei de evaluare prin care Frăsincari a fost destituit și notat cu 1.97 la toate capitolele.

Camera Agricolă Bistrita-Nasaud este o instituție publică descentralizată, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și în coordonarea tehnico-metodologică a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat.

 

Răzbunarea ȘEFULUI Radu Moldovan. Scurt istoric!

 

e33Daniel Frăsincari a fost membru P.S.D și candidat-kamikaze pentru Primăria Livezile în 2008. A pierdut alegerile și a intrat în dizgrațiile lui Radu Moldovan la prezidențialele din 2009, când șeful P.S.D i-ar fi cerut să schimbe oamenii din secțiile de votare. Frăsincari a refuzat și s-a contrat cu Moldovan, moment în care s-a produs ruptura. Oamenii din secții au fost schimbați și Frăsincari intra în dizgrațiile șefului de partid.

P.D.L a profitat și i-a întins o mână, iar Frăsincari a ajuns la șefia Camerei Agricole în 2011.

După ce Radu Moldovan a câștigat Consiliul Județean în 2012, Daniel Frăsincari a fost vizat-direct și supus unui raport de evaluare în 2014.  La acea vreme, comisia de MAZILIRE l-a notat cu 1.98 și i-a dat calificativul „nesatisfăcător „.

 

p12Frăsincari s-a adresat justiției și a câștigat la Curtea de Apel Cluj, care a menținut decizia Tribunalului: anulează Raportul de evaluare nr. 9827/11.07.2014 a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de conducere, pentru perioada 1.01.2013 – 31.12.2013, întocmit, în calitate de evaluator, de Pugna Alexandru – vicepreşedinte al C.J BN şi contrasemnat de Emil – Radu Moldovan, preşedinte al CJ BN şi obligă evaluatorul la refacerea acestuia, cu respectarea prevederilor legale ce reglementează procedura de evaluare.  (dosarul nr. 2570/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud).

 

După ce a câștigat un proces intentat Consiliului Județean, Frăsincari a fost repus pe funcție, dar a fost din nou MAZILIT!

Pe baza hotărârii  instanței, Consiliul Județean l-a repus pe funcție în luna aprilie 2016 (H.C.J nr. 63 din 27.04.2016).

În 5 mai 2016, Frăsincari își reia activitatea, dar comisia de MAZILIRE, (cu Sandu Pugna șef de comisie) se întrunește la finalul lunii și îi face o nouă analiză a activității de director, de-acum 3 ani. NOTA: 1,97 și calificativul „nesatisfăcător”. Frăsincari e out și 3 ani NU mai poate activa ca funcționar public.

Ca vicepreședinte al C.J, Sandu Pugna a mai făcut parte din comisiile care au analizat activitatea de management a directorilor subordonați instituției:

Mircea Buta, managerul Spitalului Județean a fost notat cu 10!

Alexandru Gavrilaș – șeful Muzeului Județean a fost notat cu 9.91

Gavril Țermure  – managerul Centruui Județean pentru Cultură a fost notat cu 9.86

Ioan Pintea – managerul Bibliotecii Județene a luat 9.80.

 

b9

aa

cz

xz

 

 

 

 

Daniel Frăsincari vrea DREPTATE și salariul de director, retroactiv!

 

9936_0000109462Frăsincari: Dacă era alt calificativ puteam să rămân în execuție, chiar dacă NU rămâneam pe funcție conducere. A fost o atitudine de răzbunare! În 2009, Radu Moldovan mi-a cerut să schimb șefii secțiilor de votare din Livezile, eu fiind șefu organizației PSD din localitate. Am refuzat și atunci s-a produs ruptura…

Reporter: Da, dar P.D.L v-a întins o mână de ajutor…. și ați fost numit la conducerea Camerei Agricole în 2011. Prin concurs?

Frăsincari: Da, am susținut un concurs pentru funcția de conducere

Reporter: Cine a mai participat la  acest concurs?

Frăsincari: Am fost singur!

Reporter: Ce relație aveți acum cu fostul dvs șef de partid, Radu Moldovan?

Frăsincari: Ce relație să am… eu îl salutam și el se uita în altă parte… dacă asta se poate numi relație între două instituții…

Reporter: Ce veți face în continuare?
Frăsincari: NU am de ales și îmi voi căuta dreptatea în justiție… acestea sunt acte de răzbunare!

Daniel Frăsincari susține că va solicita salariul retroactiv. În plan mediatic, Frăsincari vrea să arate modul în care Moldovan conduce Consiliul Județean, prin promovarea preferențială a oamenilor „ascultători.”

 

 

 

 

 

 

 

4 comments

  1. Cum a ajuns Pugna sa ii analizeze pe cei mai buni manageri? Va dati seama pe cine ati votat

  2. Cine a votat psd va regreta

  3. Comunicarea cu presedintii, chiar si cu cei aflati la conducerea judetelor, e mai dificila si impune oarecare standarde. Nu oricine are experienta si cunostintele acestor oameni alesi aflati in functiile acestea inalte. Se pare ca individul in cauza sta prost la acest capitol, la comunicare, zic. Si la executat cred ca sta la fel de prost, nu eu zic, ci comisia de specialisti care nu i-a dat punctaj mai mare de 1,97. Si asta dupa ce l-au evaluat de doua ori. E clar! Comisia stie mai bine: individul nu are aceste abilitati.

  4. Voi ati crezut ca e altfel de om? Abia acum isi arata adevarata fata

error: Content is protected !!