Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind cercetat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive și conducere fără permis.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, bărbatul, recidivist, a fost prins în flagrant delict, în timp ce deținea în autoturism, în scopul comercializării, aproximativ 200 de grame de substanțe psihoactive (2-MMC).
”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada ianuarie – noiembrie 2023, în mod repetat (10 acte materiale) și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi achiziționat, deținut, comercializat și oferit cu titlu gratuit substanțe psihoactive, unor consumatori, din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, la data de 10 noiembrie 2023, bărbatul ar fi condus autoturismul, pe străzi din municipiul Bistrița, în condițiile în care anterior, îi fusese anulat dreptul de a conduce autovehicule. La data de 11 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud.