Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud anunţă instituirea de restricţii de circulaţie pe drumurile judeţene, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 20 tone, din cauza caniculei. Aceste restricţii vor fi valabile pe parcursul zilei de vineri.
”Vineri (01.07.2022), în intervalul orar 13:00-21:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 20 t pe drumurile județene din județul Bistrița-Năsăud. Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, precizează Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Fac excepție de la măsurile adoptate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pe drumurile județene, următoarele categorii: transporturile de persoane, de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, transporturile poştale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transporturile de distribuţie de carburanţi, transporturile de mărfuri sub temperatura controlată, transporturile de tractări vehicule avariate, transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile cu apă îmbuteliată, transporturile de produse provenite din exploatări agricole, transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale.
În funcţie de avertizările meteorologice emise de ANM, administrația județeană precizează că va reveni cu noi informări pe parcursul următoarelor zile.
Județului Bistrița-Năsăud se află sub avertizare cod roșu de caniculă. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 37 de grade Celsius.