Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bistriţa-Năsăud a adoptat o hotărâre prin intermediul căreia impune o serie de măsuri suplimentare de combatere a infecțiilor cu noul coronavirus. Aceste măsuri vizează comuna Șintereag, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori.
Astfel, conform hotărârii CJSU Bistrița-Năsăud se introduc restricţii în Şintereag.
”Mai exact, este restricţionată activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor de pe raza acestui UAT. De asemenea, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. În situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective”, precizează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
În plus, este restricţionată activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Restricţiile prevăzute de hotărârea CJSU se vor ridica atunci când incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, în funcţie de comunicarea Direcţiei de Sănătate Publică.
Aceste măsuri au intrat în vigoare începând cu data de 6 octombrie 2020.
De la începutul pandemiei și până acum, în comuna Șintereag au fost înregistrate 40 de cazuri de COVID-19.
O decizie similară urmează să fie adoptată și în ceea ce privește comuna Cetate.