Având în vedere numărul mare de persoane care prezintă diverse afecțiuni respiratorii, Spitalul Județean de Urgență Bistrița a luat măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii pacienților internați. Măsurile vizează programul de vizitare a bolnavilor internați în secțiile unității spitalicești, dar și a numărului de vizitatori.
Astfel, bolnavii vor putea fi vizitați de luni până vineri între orele 15:00 – 17:00, iar sâmbăta și duminica între orele 14:00 – 16:00. De asemenea, un pacient poate fi vizitat de un singur aparținător, iar durata vizitei trebuie să fie de maxim 30 de minute. Limitat este și accesul vizitatorilor în secția Terapie Intensivă la o oră pe zi, respectiv între orele 15:00 – 16:00. Conducerea spitalului, recomandă minorilor sub 14 ani să evite vizitele în spital.
Totodată, persoanelor cu afecțiuni respiratorii li se interzice total accesul în spital.
„Vizitatorii sunt obligați să se echipeze corespunzător cu halat, mască și botoși de unică folosință. Echipamentul este pus la dispoziție gratuit de către unitate și se regăsește la intrarea în secții. Respectarea măsurilor de igienă, spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt obligatorii atât pentru pacienți și vizitatori, cât și pentru personalul medical” anunță conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, de la o săptămână la alta numărul afecțiunilor respiratorii s-a dublat, așa cum Ziar de Bistrița a scris AICI.
La nivel național, numărul persoanelor care au decedat din cauza gripei a ajuns marţi la 27, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele două persoane care au murit din această cauză sunt un bărbat de 70 ani din judeţul Timiş şi o femeie de 71 de ani din Bucureşti. Amândoi au fost confirmaţi cu virus gripal tip A, aveau condiţii medicale preexistente şi nu au fost vaccinaţi antigripal.