În două comune din județul Bistrița-Năsăud – Rebra și Ilva Mică – nu se vor putea desfășura activități economice, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a stabilit că aceste două unități administrativ-teritoriale au o incidenţă a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile, de peste 1,5 la mia de locuitori.
Având în vedere situația epidemiologică din cele două comune, CJSU Bistriţa-Năsăud a stabilit că se impun restricții cu privire la activitatea economică.
Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, în comunele Rebra și Ilva Mică nu vor fi deschise restaurantele sau cafenelele în interior, iar în incinta unităţilor de cazare acestea vor putea deservi doar clienţii cazaţi acolo. De asemenea, și activitatea operatorilor din domeniul jocurilor de noroc este restricţionată.
Potrivit hotărârii CJSU, restricţiile vor fi ridicate doar în momentul în care rata de infectare cu noul coronavirus va scădea sub 1,5 la mia de locuitori.
Județul Bistrița-Năsăud este format din 62 de unități administrativ-teritoriale.