Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate vineri, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 66,14% (în creștere cu 1,34%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 64,8%).
Pentru promoția curentă, rata de reușită este 72,33% iar pentru promoțiile anterioare – 21,01%.
Astfel, din totalul celor 1.973 de candidați prezenți au promovat 1.305 candidați: 1.255 de candidați aparțin promoției 2021, iar 50 provin din promoțiile anterioare.
În sesiunea iunie – iulie 2020, niciun candidat nu a încheiat examenul cu media generală 10.
Distribuția procentuală a mediilor pe unități de învățământ, pe baza rezultatelor obținute de candidații din seria curentă și seria anterioară, este următoarea:
- Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – 96,57%
- Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița – 95,75%
- Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud – 94,08%
- Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița – 91,11%
- Liceul Teoretic ”Radu Petrescu” Prundu-Bârgăului – 88,89%
A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil aici.