Peste trei miliarde de euro a risipit PSD din banii luați românilor prin supraacciza la carburanți. Cu sumele colectate de PSD sub pretextul finanțării autostrăzilor s-ar fi putut construi între 2014 – 2019 autostrada Sibiu-Pitești ori cinci spitale regionale. Pesediștii nu au construit nimic, iar prima măsură a PNL odată ajuns la guvernare a fost anularea acestor suprataxe. (PE)
Supraacciza la carburanți a fost eliminată de PNL în decembrie 2019, prin inițiativa legislativă a lui Robert Sighiartău. 20.000 români au semnat pentru susținerea demersurilor deputatului PNL. Prețurile la carburanți în România, mai ales la motorină, ajunseseră anul trecut mai mari decât în Austria, Belgia, Spania, Luxemburg, Malta sau Polonia.
„Orice taxă în plus nu este altceva decât o povară pentru români. Cu atât mai mult dacă nu-şi atinge scopul pentru care a fost introdusă”, a declarat Robert Sighiartău la dezbaterea din Parlament în care a susținut eliminarea supraaccizei. „Premierul de atunci a spus că va folosi aceşti bani pentru construcţia de autostrăzi din România. Nu s-a întâmplat acest lucru. Statul a luat nişte bani şi nu a dat înapoi nimic pentru creşterea nivelului de trai. Cetăţenii din România şi-au pierdut încrederea în statul român exact din cauza unor astfel de măsuri”, a adăugat deputatul PNL.
Ludovic Orban: „Nu vom majora taxe şi impozite” „Susţinem categoric cota unică de impozitare şi nu vom majora taxe şi impozite. ” |
Supraacciza la carburanți a fost introdusă prima oară de Victor Ponta în 2014. Un an mai târziu, Ponta a recunoscut că „nu a fost un proiect bun”. A fost eliminată la 1 ianuarie 2017, dar reintrodusă tot de PSD, la insistențele lui Liviu Dragnea, în septembrie 2017.
Mihai Tudose, premier PSD: „Ia să vedem, dacă punem la loc acciza, prețurile cresc?”
Sarabanda declarațiilor pesediste din 2017 a fost antologică. Premierul Mihai Tudose se întreba în fața ziariștilor: „Ia să vedem, dacă punem la loc acciza, prețurile cresc?”
Prețurile, evident, au crescut. Inflația a explodat la sfârșitul anului: de la 1,2% în august, ultima lună fără supraacciză, la 3,3% în decembrie. La sfârșitul lui 2017, litrul de benzină ajunsese la 5,45 lei, față de 4,52 lei în iunie.
Mihai Tudose a dat atunci vina pe uragane: „Cred că ați aflat că au fost niște uragane și că a crescut prețul barilului”. Tăriceanu refuza realitatea: „Eu n-am văzut nicio scumpire la carburanți”.
Inflație și val de scumpiri după introducerea supraaccizei PSD
Creșterea prețurilor la carburanți decisă de PSD s-a propagat în toată economia. A declanșat un val de scumpiri. Stârnită în septembrie 2017, inflația s-a accelerat. România a fost doi ani la rând, în 2018 și 2019, „campioana” UE la inflație, cu o rată record de 5,4% în vara lui 2018. „Toți românii au trebuit să plătească prețuri mai mari, și nu numai la combustibil”, spune acum ministrul liberal al Finanțelor, Florin Cîțu.
Cele peste trei miliarde de euro adunate prin această suprataxă a PSD au fost risipite în gaura neagră a bugetului torpilat de măsurile populist-iresponsabile ale socialiștilor de la PSD. N-a auzit cineva să se fi construit un centimetru de autostradă cu acești bani.
După eliminarea supraaccizei, România are acum printre cei mai ieftini carburanți din UE
Supraacciza a fost eliminată de PNL începând cu 1 ianuarie 2020. În contra inițiativei deputatului Robert Sighiartău, pesediștii au adus în Parlament vechi argumente, cum că anularea supraaccizei nu ar duce la scăderea prețurilor sau au pozat în sceptici. Daniel Suciu, fost ministru PSD al Dezvoltării Regionale, a declarat la comisia de buget: „Când s-a scos acciza, prețurile nu au scăzut”, deși prețurile scăzuseră la 1 ianuarie 2017, la prima anulare a acestei suprataxe cu aproape 9% (costul litrului de benzină a scăzut de la 5,39 lei la 4,91 lei, iar motorina de la 5,34 lei/l la 4,86 lei/l). De la tribuna Parlamentului, Lia Olguța Vasilescu spunea că „pot să pun pariu căn-o să scadă prețurile.” Imediat după votul din Parlament, Marcel Ciolacu și-a îndemnat colegii „să facă poze în pompe să vadă cât îi prețul”.
Pozele PSD de la pompe nu au mai venit pentru că prețurile au scăzut imediat, la 1 ianuarie 2020, odată cu eliminarea supraaccizei. „Reducerea accizei s-a resimţit integral în preţul la pompă”, a constatat Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței. Trendul a continuat, iar acum românii plătesc cu 60-70 lei mai puțin un plin la mașină decât plăteau anul trecut, sub PSD. România a ajuns pe locul doi în UE în ceea ce privește cel mai mic preț la benzină și motorină. Inflația s-a domolit, iar România a înregistrat cea mai mică rată a inflației din octombrie 2017 încoace – 2,2% în octombrie 2020, față de 5,4% în mai-iunie 2018.
PNL dezvoltă, PSD taxează
Eliminarea suprataxelor impuse de PSD arată și diferența de viziune între PNL și PSD. Dacă PSD mizează, ca întotdeauna, pe taxe și impozite pentru a redistribui apoi sărăcia, PNL mizează pe dezvoltarea economică prin investiții publice masive. Numai anul acesta, Guvernul PNL a realizat o sumă record de investiții, 35,4 miliarde lei, România fiind singura țară din UE care a mărit volumul investițiilor într-un an de criză. Investițiile în infrastructură cresc atât calitatea vieții, cât și productivitatea companiilor românești. Fac localitățile atractive economic, atrag investiții private, care crează noi locuri de muncă, bunăstare și, bineînțeles, venituri mai mari la buget.
După ce a eliminat toate suprataxele ce fuseseră impuse de PSD în 2017 și 2018, PNL a reușit din august 2020 încoace să aducă deja la buget mai multe venituri decât aducea anul trecut PSD, într-o perioadă fastă pentru economia globală și când erau în vigoare taxele PSD. De exemplu, în septembrie 2020 veniturile de la buget au fost cu 7,6 % am mari decât în septembrie 2019. „Nu veți vedea creșteri de taxe anul viitor”, răspunde ferm ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dezinformărilor PSD. „Noi știm foarte bine cum să administrăm o economie cu taxe mai mici și mai puține, și am și demonstrat-o în 2020.”
PNL vs PSD, dezvoltare vs taxare Practicile PNL: – Taxe mai mici și mai puține: banii rămân la companii care pot astfel să investească și la cetățeni care știu mai bine decât statul cum să-i cheltuiască – Folosirea masivă a fondurilor europene – Investiții în infrastructură care să ridice competitivitatea afacerilor și să creeze noi oportunități de business Practicile PSD: – Taxare și redistribuire – Evitarea fondurilor europene – Consum nesăbuit, cu neglijarea infrastructurii și stagnare |