Deputatul Robert Sighiartău transmite un mesaj emoționant, la 145 de ani de la înființarea PNL! Secretarul general al PNL consideră că situația de astăzi obligă clasa politică la profesionalism și pragmatism.
„Partidul Național Liberal împlinește astăzi 145 de ani.
Aniversarea de astăzi ne obligă mai mult decât oricând în fața românilor. Suntem la guvernare, într-una dintre cele mai grele perioade din ultimele decenii.
Epidemia care a afectat întreaga lume ne-a lovit din plin societatea și economia. Am reușit să trecem România de șocul primei faze mai bine decât se așteptau mulți, dar greul abia urmează pentru noi, liberalii.
Suntem datori să dăm cel mai puternic și ambițios program de reconstrucție economică din câte a avut România.
Avem obligația să sprijinim tot ce este producție românească competitivă, să promovăm creativitatea, produsele și valorile românești. Avem datoria să aducem alături de noi competența și talentul, să dăm deoparte ce mai reprezintă impostură și cumetrii ale incompetenților din funcții și demnități publice.
Trebuie să-i sprijinim să se așeze acasă, cu slujbe sau mici afaceri, lângă familiile lor, pe sutele de mii de compatrioți întorși în această perioadă.
Înainte de toate, trebuie punem suflet și omenie în relația cu românii, să ținem aproape de ei, să le dăm speranță și încredere. Dacă ne vom ține de toate acestea așa cum s-au ținut înaintașii noștri, sunt convins că vom reuși asemenea lor.
La mulți ani, PNL! La muncă, dragi liberali!” – a transmis Robert Sighiartău.