Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunțat că în Camera Deputaților a fost adoptat un proiect de lege care îi vizează pe copiii care practică sport de performanță.
”Venim în sprijinul părinților prin acordarea unui ajutor financiar în valoare de 300 de lei, sub formă de voucher, copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 si 15 ani, care fac sport de performanță. Am votat proiectul de lege care aprobă ordonanța Guvernului liberal deoarece este necesar să sprijim viitoarea generație de sportivi. Deși nu este o sumă mare pentru cât de important este sportul, poate fi un început bun”, a declarat Robert Sighiartău.
Măsura de a acorda astfel de vouchere a fost luată atât pentru a sprijini copiii, cât și activitatea sportivă, care a fost grav afectată de pandemia de COVID-19.
ACTUALIZARE
Și deputatul Diana Morar a anunțat că a votat acest proiect de lege.
”Am votat în Camera Deputaților, for decizional, proiectul de lege prin care se acordă un ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă la un club sportiv/club sportiv școlar. Proiectul care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 157/2020 prevede acordarea unor vouchere copiilor cu vârste între 5 şi 15 ani, în vederea achiziționării de echipamente sportive. Valoarea unui voucher este de 300 lei.Ajutorul financiar este asigurat prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, iar voucherele vor fi distribuite de către direcţiile de sport şi tineret prin cluburile sportive şi cluburile sportive şcolare la care copiii sunt legitimați. Încurajăm sportul de performanță, încurajăm copiii să facă sport!”, a precizat Diana Morar.