Drumul expres Bistrița – Cluj-Napoca a fost reintrodus în Planul Național de Relansare și Reziliență, a anunțat joi seara deputatul PNL Robert Sighiartău.
”Veste bună pentru toţi bistrițenii! Drumul expres Bistrița – Cluj-Napoca este trecut oficial ca proiect în PNRR cu tronsonul Bistrița-Dej. Asta e realitatea şi cred că e timpul să punem punct discuţiilor fără sens și fără substanță”, a scris pe pagina personală de pe o rețea de socializare parlamentarul liberal.
Deputatul subliniază că intenția actualei guvernări este de a conecta județul Bistrița-Năsăud la rețeaua de autostrăzi a României.
”Facem ce n-au făcut alţii în nouă ani. Sigur că era bine să avem măcar o documentație tehnică pentru acest mare proiect de infrastructură, dar mergem înainte așa și recuperăm toate întârzierile din mers. Important e să scoatem Bistrița-Năsăud din izolare și să-l conectăm la rețeaua de autostrăzi. Pentru cine acordă diplome de cetățeni de onoare le transmit că eu doar îmi fac datoria față de județul nostru. Și nu o fac pentru a primi diplome și onoruri și nici nu o să merg vreodată prin comune să le cer diplome primarilor. Ca parlamentar voi face în continuare tot ce ține de mine pentru binele județului Bistrița-Năsăud și sunt convins că împreună vom reuși cu toții”, a completat Robert Sighiartău.
Reamintim că, săptămâna trecută, în spațiul public au apărut o serie de reacții după ce din noua variantă a Planului Național de Relansare și Reziliență a fost exclus acest drum expres care să lege municipiul Bistrița de municipiul Cluj-Napoca.
Motto:
„Errare humanum est sed perseverare diabolicum ”
(Seneca)
In traducere dictonul lui Seneca- „A greşi e omenesc, dar a persevera (în greşeli) este diabolic”- se potriveste perfect in cazul lui Robert Sighiartău când vorbeste despre drumul expres Bistrița – Cluj-Napoca, un proiect care, e sublim dar in realitate nu există. Există in schimb proiectele pentru „Autostrada Nordului” și „Drumul Someș Expres”.
După cum se stie in noiembrie, 2020 preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru construirea Autostrăzii Nordului, care prevede demararea lucrărilor pentru drumul de mare viteză pe traseul Vama Petea , Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava. Această autostradă include și șoseaua de centură a orasului Beclean si a municipiului Bistrița.
Termenul de execuție al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a legii, ceea ce ar însemna anul 2024. În lege se mai arată că obiectivul se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene.
În acest sens, pe data de 10 martie, 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a semnat contractele având ca obiectiv „Elaborare studiu de fezabilitate drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: Lot 2, Bistriţa – Vatra Dornei şi Lot 3, Vatra Dornei – Suceava”.
De asemenea, pe data de 31 mrtie, 2021 , Ioan Turc- primarul municipiului Bistriţa a parafat, împreună cu directorul general Mariana Ioniță, la București, acordul de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului.
Pe de altă parte, în cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență conditia este ca investițiile pe care le vor realiza țările din UE să fie finalizate până la sfârsitul anului 2026. Prin urmare proiectele din PNRR nu se pot extinde după finalul anului 2026 și nici nu pot fi fazate. De aceea, au fost incluse în PNRR autostrăzile sau drumurile expres pentru care proiectele sunt în faza avansată si pot fi finalizate în termenul cerut de UE.
Mai sigur este că se va face drumul expres decât autostrada spre Moldova pentru simplul motiv că nu văd cum se pot trece munții fără niște cheltuieli astronomice.