Premierul Nicolae Ciucă şi-a depus candidatura la şefia PNL și programul acestuia cuprinde ”valori asumate de centru-dreapta, creștin democrate, liberal-conservatoare”, spune deputatul liberal Robert Sighiartău.
”Am primit ieri oficial Moțiunea <<Uniți pentru o Românie stabilă și Puternică>> depusă de candidatul la funcția de președinte PNL, Nicolae Ciucă. M-am bucurat să văd în programul dânsului valori asumate de centru-dreapta, creștin democrate, liberal-conservatoare: asumarea consolidării instituțiilor care asigură continuitatea poporului român: familia, școala, biserica și armata țării, opțiunea fermă pentru piața liberă, garantarea proprietății private, respectarea muncii, egalitate de șanse, solidaritate pentru cei aflați în nevoi, aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA, un rol mai important în UE și NATO”, a transmis Robert Sighiartău.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că PNL este astăzi la guvernare și are datoria să asigure stabilitatea țării, să guverneze eficient și să ofere românilor siguranța de care au nevoie, dar și încrederea că acest context complicat va fi depășit cu bine.
”Una din condițiile esențiale pentru o bună guvernare este ca în interiorul partidului nostru să existe o stare de armonie și o concentrare a tuturor asupra obiectivelor. Cum, de asemenea, o altă condiție extrem de importantă este să avem o coaliție stabilă, în care dialogul cu partenerii să fie calea de rezolvare a tuturor problemelor care pot sa apară din cauza diferențelor ideologice”, a precizat premierul.
Prim-ministrul s-a declarat convins că va face alături de colegii din partid o echipă „puternică” şi „unită”.
”De când am intrat în PNL, am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza și de a gestiona administrarea țării, de la nivel local până la nivel guvernamental. Știu însă că există soluții ca lucrurile să se îmbunătățească în zonele în care nu stăm așa bine. Acest lucru va fi însă un efort comun, al nostru – al tuturor! Acest lucru l-am spus și colegilor mei. Acum nu este vorba despre o persoană, ci despre toată echipa liberală care trebuie să fie conștientă că de activitatea fiecăruia depinde scorul partidului. Sunt convins că alături de colegii mei voi putea face o echipă puternică, unită, care să genereze politicile publice de care are nevoie țara. PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei mai buni primari din țară, și poate ajunge primul partid din România”, a mai spus premierul.
Obiectivul său este întărirea partidului și pregătirea alegerilor următoare.
”Dacă vom guverna bine, dacă vom reuși să ne ducem la bun sfârșit obiectivele pe care le avem în programul de guvernare, atunci și rezultatele vor fi evidente. Eu sunt adeptul faptelor și știu un lucru sigur: românii îi vor aprecia pe cei care reușesc să treacă țara prin perioade grele – și să o ducă în direcția bună! Vom lua toate măsurile necesare care se impun pentru a-i proteja pe oameni în fața situației economice mai dificile generată de efectele războiul și crizele cu care se confruntă întreaga Europă. Cetățenii români au nevoie de protecție și de speranță. Dar, firmele românești, antreprenorii români, investitorii care dezvoltă afaceri în România trebuie să regăsească în PNL, în premierul liberal, cea mai puternică garanție a protejării intereselor legitime care generează dezvoltarea țării. Susținem cu putere investițiile atât de la bugetul național, cat mai ales cele posibile prin folosirea celor 80 de miliarde de euro din banii europeni oferiți țării noastre. Aceste investiții vor asigura tinerilor noștri un viitor stabil, o țară modernizată, cu servicii publice de calitate și un mediu de afaceri care să le poată oferi locuri de muncă la fel de bine plătite ca în țările din Vest”, a completat Nicolae Ciucă.
Congresul extraordinar al PNL se va reuni duminică, 10 aprilie, pentru a alege preşedintele partidului. Florin Cîţu a demisionat sâmbătă de la şefia PNL, iar Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte al partidului, a preluat preşedinţia interimară.
Motto:
“Unii au noroc desigur,
De trifoi cu patru foi.
Poti s-alergi de unul singur
Si s-ajungi pe locul doi.”
(Gheorghe Gheorghiu- Trifoiul)
Premierul Nicolae Ciucă si-a anuntat candidatura pentru sefia PNL, la congresul extraordinal din 10 aprilie, 2022, cu motiunea intitulată “UNIȚI PENTRU O ROMÂNIE STABILĂ ȘI PUTERNICĂ”. În motiune, Ciucă vorbeşte despre dezvoltarea şi modernizarea României, militând pentru o Românie puternică, bazată pe principiile reclădirii încrederii, cetăţeanul în centrul preocupărilor PNL, reconectarea la profesionalism, elite şi meritocraţie, guvernarea de mare coaliţie.
Desi premierul candidează singur la functia de presedinte al PNL, acesta are o problema serioasă legată de lamurirea acuzatiei de plagiat a tezei sale de doctorat. Ori, notiunile clamate in motiunea de candidatura, precum profesionalism, elite şi meritocraţie nu se pot fundamenta pe plagiat care este de fapt furt intelectual.
De aceea, premierul Nicolae Ciucă ar fi trebuit să lamurească aspectele de plagiat ce planează asupra tezei sale de doctorat. Numai că, in loc să lase Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care este singurul organism specializat al Ministerului Educației, in stabilirea si emitereaunui un verdict oficial de plagiat, Ciucă a dat în judecată propriul guvern, adică ministerul Educației, cerând suspendarea a 3 sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNATDCU. Iar Parchetul General a declanșat o investigație cu privire la teza de doctorat a lui Ciucă, cu care prilej, procurorii PG au confiscat toate documentele referitoare la studiile premierului și dosarul de analiză a acuzelor de plagiat. Astfel încât, în clipa de față nimeni nu poate să vadă teza lui Ciucă, CNATDCU nu poate acționa, iar Parchetul General tace mâlc. Cel puțin anul acesta, nu se va face niciun pas semnificativ în anchetă. Aceasta denotă încă o dată, dacă mai era nevoie că generalul Ciucă are ceva de ascuns in legătură cu plagiatul. Altfel, ar fi lăsat lucrurile să fie lămurite de organele competente.
Prin urmare, char dacă va fi ales, neavând contracandidat, generalul Ciucă porneste cu stângul la sefia PNL, care este cel mai mare partid de dreapta.