Robert Sighiartău: Reparăm o nedreptate pentru personalul militar și polițiști! Pensiile trebuie să fie calculate prin raportare la veniturile personalului activ

Deputații PNL Robert Sighiartău și Adrian Cozma au depus amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/2024 privind stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naționale, prin care propun eliminarea unor inechități din  Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

În aceste vremuri deosebit de dificile, cu război la granița de nord a României, stăm și ne întrebăm de ce tinerii aleg din ce în ce mai puțin să urmeze o carieră militară în țara noastră, deși în trecut era o mare mândrie. Este simplu! Statul român încă nu-i apreciază corespunzător nici pe cei care sunt în activitate și nici pe cei care au urmat o carieră militară și astăzi sunt în rezervă. Deși actuala coaliție de guvernare a făcut foarte multe lucruri bune pentru miliari și pentru polițiști, încă mai sunt multe lucruri de făcut pentru a-i duce pe aceștia la aprecierea firească de care trebuie să se bucure în societatea românească”, a precizat Robert Sighiartău.

De aceea, deputatul PNL afirmă că a depus la Camera Deputaților mai multe amendamente pentru a corecta unele aspecte privind pensiile militare de stat.

”Am propus, astfel, ca pentru calculul pensiei militare de stat pentru personalul militar, polițiști și polițiștii din sistemul penitenciar în rezervă sau retragere să se utilizeze cuantumul soldei de grad/salariul gradului profesional al personalului militar, polițiști și polițiștii de penitenciare în activitate. S-au strâns deja mai mulți ani de când actualizarea drepturilor pentru militarii și polițiștii pensionați nu mai operează, deși prețurile continuă să crească și viața lor să fie mai dificilă. Au acest drept! Avem convingerea că, pentru faptele și privațiunile pe care le-au avut în carieră, militarii și polițiștii merită să aibă o bătrânețe liniștită”, a mai explicat Robert Sighiartău.

(Material electoral comandat de PNL Filiala Bistrița-Năsăud, executat de ZiardeBistrița.ro, Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)

One comment

  1. Mulțumim pt.propunerile făcute domnule Sighiartău care speram sa se materializeze în parlamentul României prin participarea la vot al colegilor dvs.Militarii au fost aruncați la periferia societății fara
    drept de apel.Nemultumirea noastră se va materializa prin votul nostru pe care îl vom acorda politicului,aceasta fiind cea mai dura acțiune din partea noastră precum și acțiunile de protest care vor urma.Cautam se ne organizam cat mai bine in acest sens.In prezent suntem categoria cea mai defavorizată.Sunt diferente colosale la pensii din cauza că legea 223 a fost ciuntită după bunul plac
    al unora,fapt care adus că civilii o parte din ei să aibă
    Pensii peste noi.Deasemeni cred că cunoașteți faptul că personalul militar care a încheiat raporturile
    de serviciu când acționa Legea 284 prind salariile compensatorii nu le-au primit din 2011.Atat timp cat noi am respectat angajamentul cu statul român,constând în aceia că am fost chemați de centrele militare sa participăm la unele activități,așa
    și statul român are obligații față de noi.Va salut și va
    urez succes in activitatea dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!