Robo de Beclean! Elevii de la „Petru Rareș” fac un robot… de cucerit America!

Echipa Colegiului Petru Rareș din Beclean construiește un robot cu care speră să se afirme în toată lumea. Concursul intitulat First Tech Challenge are loc în toată lumea și se adresează tinerilor liceeni. Participanții la BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone vor construi câte un robot care se va încadra în tema globală stabilită de FIRST international.

David Poenar este implicat în acest proiect și explică: „robotul trebuie să arunce mingile mici în coș, după care să ia mingea mare și să o pună în coș. După aceea, are o perioadă de autonomie 30-40 de secunde, în care o să gândească singur, fără să fie controlat și să găsească o cutie; să apese pe butonul roșu, după care o să arunce bilele într-o altă zonă. Prima dată o să fie la București, iar dacă vom câștiga, primele locuri vor merge în America ”

Cine-i ochește?

Asociația non-profit din SUA – FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology) a organizat acest concurs, cu scopul clar de a selecta micile genii. Finala Națională va avea loc în martie 2017, iar primii clasați vor merge la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, SUA din aprilie 2017. Evident, aceste concursuri au ca scop identificarea tinerilor cu potențial și cooptarea lor în cadrul marilor companii din lume.

Concurenții vor trebui să proiecteze, construiască, programeze și opereze roboți care vor participa, în finala competiției la un joc complex în echipe, pe o suprafața plană delimitată. Laboratorul de lucru este amenajat în incinta colegiului Petru Rareș, iar tinerii se întâlnesc periodic și contruiesc robotul cu care vor să iasă în lume.

Gașca ROBO de la Petru Rareș!

ECHIPA CNPR „ESENTZA ROBOTICS”:
Poenar David
Marc Daria
Libotean Cristina
Ghimici Laura
Szasz Bogdan
Kiş Ştefan
Bude Andrei
Toma Andrei
Felecan Cătălin
Ungur Gelu
Pop Sergiu
Mureşan Răzvan
prof. îndrumător Nicula Cristian

r7

r1

 

 

 

 

r2

r3

 

 

 

 

 

 

Prin astfel de concursuri, tinerii se pot afirma în domeniul ciberneticii și sunt ochiți de marii investitori. Este o șansă pentru o carieră de succes într-un domeniu de perspectivă.

Beclean pe Someș – orașul ciberneticienilor?

Prin astfel de inițiative, Becleanul demonstrează că are copii geniali și un cadru pre-universitar care scoate la iveală mici-genii pe domeniul ciberneticii.

Este și cazul lui Andrei Kovari, un tânăr de 20 de ani care excelează în acest domeniu și care s- a făcut remarcat la nivel mondial. A câștigat mai multe premii pentru Palatul Copiilor din Beclean și impresionează prin perseverență. Kovari studiază la Cluj și până acum a realizat mai mulți roboți care pot găsi victimele unui cutremur, dar și roboți de mici-dimensiuni ce pot fi folosiți în medicină. Marea sa dezamăgire este aceea că Statul NU investește suficient în proiecte care pot revoluționa cibernetica și de cele mai multe ori, pasionații se chinuie cu resurse proprii.

Povestea lui Andrei

d4

f4

 

 

 

 

 

 

 

 

Proiectul este susținut de Nicula Cristian, directorul Colegiului Petru Rareș care are șansa să demonstreze că Becleanul are o pepinieră de mici-genii ale ciberneticii.

error: Content is protected !!