Rombat finalizează cu succes lucrările la parcul fotovoltaic din Bistrița

Compania Rombat, lider în producția de baterii și soluții de stocare a energiei, anunță finalizarea lucrărilor la cel de-al doilea parc fotovoltaic, situat în imediata vecinătate a sediului său din Bistrița, precum și a panourilor amplasate pe acoperișul unităților de producție.

”Respectându-ne promisiunea din strategia de sustenabilitate, am făcut încă un pas important către un viitor mai verde prin derularea proiectului „Dezvoltare durabilă și eficientizare activitate la Rombat SA, prin instalarea unui sistem fotovoltaic pentru producerea energiei electrice”. Proiectul a implicat execuția unei capacități de producție de energie electrică din sursă regenerabilă cu o putere nominală invertoare de 4175kW (c.a.), respectiv putere nominală panouri de ⁓4235 kWp (c.c.), la sediul societății din Bistrița”, se arată într-un comunicat al companiei.

Lucrările la noul parc fotovoltaic, realizate de experții de la Datacor, au prevăzut instalarea a 42 de invertoare Huawei cu o putere instalată de 4175 KW AC. Prin cele 5538 de panouri bifaciale și 2204 de panouri monofaciale, Rombat și-a asigurat capacitatea de a susține activitatea în manieră prietenoasă cu mediul înconjurător și la Bistrița, după reușita de la Copșa Mică, unde funcționează primul parc fotovoltaic al companiei.

Proiectul derulat pe parcursul a 7 luni a implicat instalarea a peste 7.000 de panouri solare, sistemul fotovoltaic fiind echipat cu cele mai recente tehnologii în domeniul energiei solare. Parcul fotovoltaic este proiectat să producă anual 5040MWh de energie curată.

Suntem extrem de încântați să anunțăm finalizarea acestui proiect ambițios. Este al doilea proiect de acest gen dezvoltat de compania noastră, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest parc fotovoltaic nu doar că va furniza energie verde pentru producția de baterii auto, dar va demonstra angajamentul nostru ferm pentru un viitor sustenabil. Împreună cu soluțiile noastre avansate de stocare a energiei, acest proiect va juca un rol crucial în stabilizarea rețelei și asigurarea unei furnizări continue de energie regenerabilă”, a declarat Alin Romulus Ioaneș, CEO ROMBAT.

Proiectul ”Dezvoltare durabilă și eficientizare activitate la Rombat SA, prin instalarea unui sistem fotovoltaic pentru producerea energiei electrice” este derulat prin Ministerul Energiei, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 6, Măsura de investiții: Investiția I.1 – Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile / Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie, eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate.

Rombat SA, singurul brand de baterii 360° integrat fabricate în România, are o experiență de 45 de ani în industrie. Compania se dedică inovării și dezvoltării de soluții sustenabile care contribuie la un viitor energetic curat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!