La data de 11 iunie 2022 s-au împlinit 14 ani de la incendiul care a cuprins Biserica Evanghelică din Bistrița. Pentru a comemora tristul eveniment, sâmbătă, în fața Bisericii, a fost oficiată o slujbă ecumenică.
Înainte de rugăciune, preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Johann Dieter Krauss, a anunțat că lucrările la cel mai important monument din municipiu se apropie de final, simbolul orașului urmând să fie inaugurat la finalul acestui an.
„În urmă cu 14 ani am stat toţi încremeniţi, văzând această biserică măreaţă, mândria bistriţenilor, arzând ca o torţă. Este o comemorare tristă, dar astăzi putem sta în faţa acestei biserici care este reconstruită și actualmente se mai lucrează la ea, mai ales în interior. Dacă ne ajută Dumnezeu, şi până aici ne-a ajutat în mod miraculos, atunci în data 6 decembrie, ziua hramului iniţial al acestei biserici, o vom resfinţi, o vom da iarăși în folosinţă, ca şi casă a Domnului, dar şi ca inimă a oraşului. Ea va purta, începând cu data de 6 decembrie, numele Biserica Evanghelică „Sfântul Nicolae” Bistrița”, a spus preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Johann Dieter Krauss.
La rândul său, primarul Ioan Turc a adăugat că se estimează că lucrările vor fi finalizate cel mai târziu în luna noiembrie.
”Pentru a doua oară particip la acest eveniment de comemorare, de aducere aminte, dar pot să spun că este şi de bucurie pentru faptul că, după incendiul din 2008, printr-un efort comun al comunității, al Guvernului, al sașilor din Bistrița, al banilor europeni, biserica arată ca şi nouă. După ce se vor demonta schelele, ea va putea fi admirată din nou în toată splendoarea ei. Este un monument cu care ne mândrim. (…) Să dea Bunul Dumnezeu să nu mai vedem dezastre. (…) În luna octombrie sau cel mai târziu în noiembrie, lucrările vor fi gata, iar în 6 decembrie vom avea o liturghie în biserică”, a spus primarul loan Turc.
Potrivit municipalității, ”Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului, fiind considerată emblema burgului. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi în anii 1332–1333. Construcţia bisericii a început în anul 1470 şi a continuat până în anul 1564, sub supravegherea arhitectului Petrus Italus de Lugano. Înălţimea turnului, de 76 m, îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. Rolul său era, pe lângă cel de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, cel de poziţie „cheie” destinată observaţiei şi alarmării în caz de incendiu”.
Biserica a suferit două incendii, unul în anul 1857 şi altul în 2008. Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului, (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a căpătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate şarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli și a fost consolidată partea superioară a turnului și balconul exterior.
Ca o noutate absolută, pentru a permite vizitatorilor să vadă de la înălţime panorama Bistriţei, centrul istoric şi pietonalul Liviu Rebreanu a fost montat un lift modern, care a fost dat în folosinţă în luna iunie a anului 2012.
În prezent, simbolul orașului – Biserica Evanghelică – este în plin proces de restaurare, fondurile fiind asigurate de Uniunea Europeană. După finalizarea lucrărilor, obiectivul va fi introdus și în circuitul turistic.