Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 de lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări.
Într-un comunicat de presă, Executivul precizează că decizia a fost luată la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă, fiind analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023.
”Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcţiilor să crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023”, se arată în comunicat.
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că discuţia cu partenerii sociali a fost necesară pentru se veni cu o soluţie realistă.
”Am considerat necesar să ne consultăm pe acest subiect cu partenerii sociali, pentru ca, în funcţie de propunerile lor şi de perspectivele bugetare pentru anul viitor, să venim cu o soluţie realistă pentru contextul actual”, a declarat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.
La reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social au mai participat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.