Grupul TeraPlast își reafirmă sprijinul pentru comunitatea locală și extinde susținerea pentru CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud în cadrul unui contract prin care noua Sală Polivalentă din Bistrița se va numi TeraPlast Arena.
Acordul de asociere a fost încheiat în urma unei licitații publice, care a avut ca obiect închirierea spațiilor publicitare, inclusiv denumirea sălii.
Acordul este valabil pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire prin act adițional. Valoarea contractului depășește 600 mii lei/an.
”E un nou parteneriat pentru performanță între TeraPlast și comunitatea locală. Suntem sponsor al echipei de handbal, echipa de suflet a bistrițenilor, și al întregului club sportiv din Bistrița de ani buni. Extinderea acestei colaborări prin participarea noastră la această licitație era naturală”, a afirmat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
Acesta a adăugat: Responsabilitatea socială și interesul vizavi de dezvoltarea și bunăstarea comunității fac parte din cultura organizației noastre, iar atenția se îndreaptă în special către educație și sport. Acest nou acord cimentează susținerea noastră pentru clubul local, pentru cultivarea talentelor și creșterea unor noi sportivi de performanță. Bistrița are acum o sală modernă, la cele mai înalte standarde de calitate și condiții de joc, asa cum merită clubul, sportivii și toți locuitorii orașului.”
Noua Sală Polivalentă a fost finalizată în anul 2022, în urma unei investiții de 27,3 milioane de euro, cu finanțare asigurată atât de la bugetul național, cât și cel local.
În anul 2022, Grupul TeraPlast a consemnat sponsorizări de aproape 1,8 milioane de lei, în limitele stabilite de legislația în vigoare. Grupul este implicat activ în proiecte de responsabilitate socială și de protejare a mediului înconjurător, care pun accent pe dezvoltarea durabilă, echitabilă și inclusivă a societății și economiei.
Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.