Căpitanul Gabriel Găzdac de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a participat, timp de cinci zile, alături de salvatori din Europa, la un exercițiu internațional de protecție civilă desfășurat în Italia.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, ”tânărul ofițer bistrițean a îndeplinit rolul de safety and security officer și a avut responsabilitatea securității modulului de lucru în timpul fazei de transport și exploatare, prin implementarea procedurilor de siguranță și securitate”.
Misiunea la care căpitanul Gabriel Găzdac a participat s-a desfășurat în localitatea Arcevia din regiunea Marche, în perioada 6-10 iunie, și a fost a treia misiune internațională pentru salvatorul bistrițean.
”Lipsa orelor de somn și oboseala acumulate într-un exercițiu de durată, 24/24 ore, exact ca într-o situație reală, sunt compensate cu satisfacția reușitei în echipă, cea care și-a pus toată încrederea în asigurarea siguranței și securității salvatorilor. Felicitări, Gabi, pentru modul profesionist în care ne demonstrezi în fiecare zi cât de mult iubești arma pompierilor militari!”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.