În minivacanța prilejuită de Ziua Copilului și Rusalii, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și acordării primului ajutor calificat, au derulat aproape 160 de misiuni.
Potrivit datelor comunicate de ISU Bistrița-Năsăud, din numărul total de intervenții, majoritatea (138) au fost ale paramedicilor SMURD și au vizat acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
De asemenea, în perioada 1-5 iunie, pompierii au intervenit la șase incendii, dintre care două de locuință și unul la o anexă gospodărească, în localitățile Bistrița, Dumitra, Bistrița – Bârgăului și Sântioana.
În plus, echipajele au intervenit și la 12 evenimente rutiere, cu un număr total de 19 victime, cele mai grave produse pe raza localităților Bistrița, Romuli, Șieu, Tureac, Nepos și Silivașu de Câmpie, la care pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și descarcerarea persoanelor din caroseriile deformate.
În intervalul menționat, pirotehniștii au derulat o misiune de asanare a muniției în zona Dealu Negru. Echipajul pirotehnic a executat o misiune de asanare în care au fost ridicate, în condiții de siguranță, o bombă de aruncător calibru 60 mm și un proiectil calibru 57 mm. Elementele ridicate de pirotehnicieni au fost transportate și depozitate, urmând a fi distruse controlat împreună, cu alte elemente de muniție ridicate în ultima perioadă pe raza județului Bistrița-Năsăud.
Pompierii au avut și o intervenție pentru salvarea unei pisici în Pădurea Schullerwald din municipiul Bistrița.
În total, în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, echipajele de salvatori din Bistrița-Năsăud au derulat 158 de misiuni.