Șantaj PENAL! Un tânăr a fost arestat pentru șantaj cu poze indecente pe care le-a luat de pe laptopul iubitei!

O tânără, de 25 de ani din Chiochiș a sesizat polițiștii cu privire la faptul că ar fi victima infracțiunilor de amenințare, hărțuire și șantaj. Astfel, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au stabilit faptul că un tânăr, de 24 de ani, din județul Suceava, pe care l-ar fi cunoscut în municipiul Bistrița, ar fi amenințat-o, prin intermediul unor mesaje, că face publice niște fotografii cu tânăra, unele în ipostaze intime și pe care acesta le-a obținut după ce femeia i-ar fi împrumutat laptopul personal. De asemenea, tânăra ar fi primit mai multe mesaje de amenințare, toate menite să o convingă să aibă o relație cu acesta.

 

Ca urmare a cercetărilor efectuate până în prezent, la data de 6 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului și l-au introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și hărțuire.

error: Content is protected !!