În contextul sărbătoririi ”Zilei Protecției Civile din România”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud organizează, în perioada 26 februarie – 4 martie, o serie de activități.
Astfel, în fiecare zi din intervalul menționat, la toate subunitățile inspectoratului va avea loc ”Ziua Porților Deschise”, atât cei mici, cât și adulții având ocazia de a interacționa cu pompierii – salvatori din județul Bistrița – Năsăud și de a vedea tehnica de intervenție intrată în ultimul an în dotarea unității.
De asemenea, în zilele de 27 și 28 februarie, în mai multe școli din județ vor avea loc sesiuni de instruiri practice privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical în situații de urgență (sunt prevăzute activități în școli din localitățile Ciceu Mihăiești, Reteag și Palatul Copiilor din municipiul Bistrița). Totodată, în perioada 26 – 28 februarie, vor mai avea loc exerciții de evacuare la nivelul unităților de învățământ din localitățile Tureac, Tiha Bârgăului și municipiul Bistrița
Pe 28 februarie, de la ora 10.00, va avea loc un exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor”.
Activitățile organizate pentru a marca Ziua Protecției Civile vor cuprinde și un ceremonial militar, care va avea loc pe 28 februarie, de la ora 12:00, la sediul inspectoratului din municipiul Bistrița, strada Sigmirului nr. 16.
În perioada 2 – 3 martie, vor exista puncte de informare preventivă în zona mall-urilor din municipiul Bistrița pe diferite teme: prevenirea incendiilor, acordarea primului ajutor de bază (pentru exersarea/învățarea măsurilor de prim ajutor de bază, utilizarea defibrilatoarelor, tratarea arsurilor), oferta educațională (cariera în domeniul situațiilor de urgență) și programul nostru de voluntariat (informații generale). Pe 3 martie, va fi organizată și ”Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”, care va cuprinde desfășurarea de activități de informare preventivă la obiective de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase.
”Activitățile organizate în această săptămână, cu precădere cele de informare preventivă și exercițiile structurilor operative, vor beneficia de sprijinul și implicarea autorităților publice locale, prin serviciile voluntare pentru situații de urgență organizate la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
Ziua Protecţiei Civile din România este marcată anual la data de 28 februarie, anul acesta împlinindu-se 91 de ani de atestare a Protecţiei Civile.
Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu de activităţi, măsuri şi sarcini organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.