La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali din Bistrița au desfășurat o acțiune de evacuare a unor persoane care ocupau abuziv o clădire dezafectată de pe strada Poieni din municipiu.
”În timpul acțiunii, polițiștii locali au depistat un număr de șapte persoane, dintre care doi minori, ce ocupau abuziv imobilul și au procedat la identificarea acestora. Este vorba de persoane cunoscute că practică apelarea la mila publică. Polițiștii locali le-au pus în vedere să părăsească imobilul și respectiv zona, în prezența lor. După câteva ore, aceștia s-au conformat. Au fost relocați în localitatea componenta Viișoara, strada Valea Stegii. A fost sesizată societatea ce deține în proprietate imobilul de pe strada Poieni căreia i s-au impus: împrejmuirea proprietății și efectuarea operațiunilor de igienizare a imobilului”, a precizat Poliția Locală.
Poliția Locală și Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița au desfășurat campanii de informare în comunitatea de pe Valea Stegii referitoare la programele derulate cu privire la combaterea cerșetoriei, a abandonului școlar sau îmbunătățirea accesului la serviciile sociale. În scopul reducerii abandonului școlar, Primăria Bistrița a pus la dispoziția copiilor din comunitate ce frecventează unitățile de învățământ din municipiu un mijloc de transport în comun care să-i transporte la școală.