Departamentul Supraveghere Piață al Registrului Auto Român a închis, la nivel național, peste 200 de service-uri care nu aveau autorizație de funcționare. Măsura a fost luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăți din toată țara.
”RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu și-au menținut condițiile inițiale de autorizare. Acestea își vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate” precizează, într-un comunicat, biroul de presă al Registrului Auto Român.
La nivel național, sancţiunile au fost aplicate pentru efectuarea de activităţi de reparaţii la sistemul de rulare fără a deţine Autorizaţie Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecţiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie, neconformitatea de a nu-şi păstra şi respecta condiţiile iniţiale de autorizare si lipsa certificatelor de garanţie emise pentru lucrările efectuate.
Probleme au fost găsite și în șapte service-uri din Bistrița-Năsăud din 15 câte au fost controlate în județul nostru. Acestora le-a fost oprită activitatea, potrivit informațiilor furnizate de Registrul Auto Român la cererea Ziar de Bistrița. De asemenea, au fost aplicate și amenzi pentru neregulile constatate, acestea ridicându-se la 20.500 lei.
”RAR atrage atenția posesorilor de autovehicule să fie foarte atenți atunci când aleg service-ul în care își duc mașina la reparat. Inspectorii spun că ofertele de pe piață care promit reparații rapide și ieftine sunt, de obicei, o capcană pentru că acele service-uri nu dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparațiilor efectuate.Acesta este motivul pentru care inspectorii RAR efectuează în mod frecvent controale pentru a servi intereselor reale ale posesorului de autovehicul si a stabili o stare de normalitate în sfera serviciilor auto” se mai arată în comunicatul de presă al Registrului Auto Român.
La acțiunea de control desfășurată de DSP-RAR au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 596.000 lei.
Controalele au fost făcute în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie 2017.
Sursa foto: www.carletonvilleherald.com