Bărbatul de 34 de ani din localitatea Bichigiu, comuna Telciu, care este bănuit că şi-ar fi agresat şi violat fosta soţie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El își va petrece sărbătorile după gratii.
”La data de 12 decembrie, în urma probatoriului administrat, bărbatul de 34 de ani, din Bichigiu, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și viol, a fost arestat pe o durată de 30 zile”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției.
Inițial, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore. Fosta lui soţie, cu 12 ani mai tânără, a reclamat faptul că ar fi fost agresată şi violată de către acesta.
Polițiștii din Năsăud continuă cercetările în acest dosar.
Bărbat din Bichigiu, reținut de Poliție. Este bănuit de violență în familie și viol