Managerul SJU Bistrița: ”Spitalul este supus unei presiuni financiare fantastice. Dacă nu se iau niște măsuri concrete la nivel central, se va ajunge la o decapitalizare a spitalelor publice”

ziar de bistrita lazany

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a atras atenția autorităților centrale asupra faptului că nu există un set de măsuri punctuale cu privire la modul în care unitățile medicale trebuie să gestioneze toate restricțiile care le-au fost impuse în contextul situației epidemiologice actuale. Acest lucru duce la presiuni financiare asupra spitalelor, iar Gabriel Lazany susține că lipsa măsurilor va duce în cele din urmă la decapitalizarea spitalelor publice. Pentru a explica situația, Lazany a oferit și câteva exemple concrete. 

Astfel, managerul spitalului din Bistrița a explicat: ”Sunt anumite măsuri care nouă ne impun anumite restricții. De exemplu, ni s-a transmis să limităm internările cronice. Asta înseamnă că pacienții care vin cu bilete de trimitere vor fi temporizați. Sunt perfect de acord, dar ca orice altă societate comercială, noi funcționăm realizând niște venituri din serviciile medicale prestate. În momentul în care eu nu-mi realizez contractul, Casa de Asigurări nu-mi dă bani, iar luna viitoare nu mai pot funcţiona. Nimeni nu a spus ce se întâmplă și cum suntem plătiți dacă facem aceste restricționări. În momentul în care se ia orice măsură la nivel central, trebuie să o urmărim și să vedem tot ceea ce aduce în urma ei”.

De asemenea, Lazany a mai oferit un exemplu: ”Închiderea şcolilor, o măsură extraordinară, dar care va aduce un aflux crescut de concedii medicale la spital, pentru că sunt părinţi care nu au ce face cu copiii. Chiar nu au ce face și până își rezolvă problema, până aduc un niște bunici de la țară își vor lua concediu medical”. Gabriel Lazany adaugă că în această privință a fost prevăzător: ”Și lucrul acesta l-am prevăzut și, de la ultimul concurs, la care am avut scoase 23 de posturi scoase și 53 de candidați admiși, 30 dintre ei fără loc, i-am angajat pe toți. Am dublat personalul la Secţia de Boli Infecţioase, am crescut numărul de personal la Terapie Intensivă şi în zonele critice. Ne-am făcut un plan de măsuri cu ceea ce se va întâmpla în cazul în care se va îmbolnăvi personalul medical”.

În plus, sursa citată a dat un exemplu: ”Conform legii, la data de 1 ianuarie s-au majorat salariile personalului auxiliar și administrativ TESA. Tot conform legii, acești bani ar fi trebuit să fie plătiți pe influențe financiare, din bugetul CNAS. Dar CNAS nu a plătit acești bani, iar pentru Spitalul Județean Bistrița este o influență financiară de 279.000 de lei pe lună. Angajații pe care i-am luat în plus sunt iarăși o influență financiară de peste 250.000 de lei pe lună”, a mai explicat Lazany.

Managerul SJU Bistrița a ținut să sublinieze că ”în această perioadă, spitalul este supus unei presiuni financiare fantastice” și a adăugat că autoritățile de la nivel central trebuie să vină cu un set de măsuri concrete.

 ”Dacă nu se iau niște măsuri concrete la nivel central, se va ajunge la o decapitalizare a spitalelor publice și apoi putem să ne batem cu pumnii în piept că spitalele private sunt mai bune decât cele publice. Încă nu am văzut niciun spital privat care să preia aceste cazuri suspecte de coronavirus. (…) Dacă cetățenii pot să își ia măsuri de autoprotecție și să limiteze ieșirile în public, personalul medical nu poate. Este în foc continuu. În momentul de față suntem exact ca în stare de război, pentru că războaiele în ziua de azi nu se mai poartă la baionetă, te omoară stând acasă la televizor, cu telecomanda în mână. Noi asta trebuie să înțelegem”, a adăugat Lazany.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a spus chiar că a făcut o propunere directă Ministerului Sănătății, dar că nu a avut niciun fel de reacție din partea acestei instituții.

”Am făcut propuneri și la Ministerul Sănătății. Atunci când am instituit starea de carantină le-am spus că ar fi momentul să ia o măsură drastică și să achiziționeze fabrica de dezinfectanţi Hexi Pharma, care în momentul de faţă este închisă, cu foarte multe linii de producţie. O puteau declara unitate strategică la nivel naţional, să o dea în subordinea Armatei sau a Ministerului Sănătăţii și noi, spitalele, aveam pe ce pune mâna, pentru că acum toţi marii producători de dezinfectaţi – Franţa, Germania, şi-au închis graniţele şi nu mai exportă absolut nimic. Cine să ia măsuri, nu a fost nicio reacţie!”, a mai Gabriel Lazany.

2 comments

  1. În sensul ăsta să ne spui ceva după declararea stării de urgență de către președinție. Știm că sunteți un gospodar bun.

  2. Pei milioanele de euro cheltuite pana acum si alealalte multe milioane pentru heliporturi si aripi de spital unde sunt?vedeti ca trebuie inchis robinetul de spagutze si bagati bani cu cap in sanatate.restul e can can electoral.

error: Content is protected !!