FOTO: Șase adulți și un copil, implicați într-un accident produs la Teaca

Șase adulți și un copil au fost implicați, miercuri, într-un accident rutier produs în localitatea Teaca.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme, una dintre mașini răsturnându-se în afara părții carosabile.

La caz au fost direcționate un echipaj de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple, două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și un echipaj de pompieri cu autospecială de descarcerare. Acesta din urmă a asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor.

”În urma recunoașterii de la locul accidentului s-a constatat ca în cele două autoturisme se aflau șase adulți și un copil. Aceștia sunt conștienți și cooperanți, li se acordă primul ajutor la locul solicitării”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări la locul accidentului pentru a stabili toate împrejurările în care acesta s-a produs.

ACTUALIZARE 1

”După stabilizare, cinci adulți au fost transportați la spital: o victimă cod galben de către echipajul de prim ajutor SMURD, o victimă cod galben de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, trei victime cod verde au fost preluate de către autospeciala de transport victime multiple”, a mai transmis ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 2

La locul accidentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier, care au stabilit că acesta s-a produs pe Drumul Național 15A, între Teaca și Viile Tecii.

Polițiștii au constatat că un autoturism condus de o femeie de 32 de ani din Teaca, în timp ce se deplasa pe un drum lateral, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Pinticu, care se deplasa pe Drumul Național 15A. În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbat a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 24 de ani, cât și a altor patru pasageri din autoturismul condus de acesta. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!