Șase persoane implicate într-un accident produs la Viile Tecii. Doi bărbați, la spital

Un accident rutier în care au fost implicate șase persoane a avut loc duminică dimineața în localitatea Viile Tecii, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Cele șase persoane implicate în accident au fost evaluate din punct de vedere medical, două urmând să fie transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Doi bărbați vor fi transportați la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale, prezintă excoriații și traumatisme. Celelalte patru victime (bărbați) refuză transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei la locul accidentului și efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care acesta s-a produs.

ACTUALIZARE

Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au stabilit că accidentul rutier s-a produs pe Drumul Național 15A, în Viile Tecii.

Din primele date, un autoturism care circula pe direcția Reghin-Bistrița și care era condus de un bărbat de 39 de ani, din Lechinta a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 31 de ani, din Lechința. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani a fost proiectat într-un stâlp de electricitate. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 39 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de acesta. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Seviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Pentru aproximativ o oră, traficul rutier în zonă s-a desfășurat alternativ, pe o bandă și a fost dirijat de către polițiștii prezenți la fața locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!