O porțiune din Via Transilvanica sau drumul care unește este aproape gata, în aceste momente făcându-se ultimele pregătiri înainte de inaugurarea de pe data de 29 septembrie. Este vorba despre un traseu de 134 de km care străbate județul Bistrița-Năsăud și la realizarea căruia au contribuit numeroase persoane, instituții publice și companii private.
”Povestea Via Transilvanica este una cu multe detalii, toate la fel de importante cum e drumul în sine. În Poiana Stampei se pun ultimele 5 borne, în grădina de la Tăşuleasa, voluntarii pun lucrurile cap la cap astfel încât ziua de 29 septembrie să intre în istoria proiectului, instalăm ultimele panouri informative şi pregătim şi o dezvăluire „monumentală”” spun reprezentanții Asociației Tășuleasa Social, care a venit cu ideea unui astfel de proiect unic în România.
De asemenea, cu toate că traseul nu a fost încă inaugurat și se mai lucrează la ultimele detalii, există și drumeți care s-au dovedit a fi nerăbdători și au pornit în această aventură în urmă cu câteva zile. ”Aşteptăm şi nişte drumeţi nerăbdători, care s-au pornit luni din Monor, iar astăzi vor ajunge în campusul Tăşuleasa! Este vorba despre o echipă de oameni faini, absolvenţi ai proiectului Școala de Mers pe Munte. Aşteptăm cu bucurie să le auzim poveştile de drum, să ne facă o poftă şi mai mare de a lua Via Transilvanica la pas. Avem răbdare până sâmbătă, când vom putea vorbi despre o Via Transilvanica „in the making”, dar cu o porţiune cât se poate de oficială, numai bună de parcurs!” au mai adăugat reprezentanții Tășuleasa Social.
Reamintim că Via Transilvanica este un proiect – identitate care are drept scop crearea unui
drum – pelerinaj care va porni din Drobeta-Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol – va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia, și va ajunge până la Putna lui Ștefan cel Mare. Traseul de aproximativ 1.000 de km va străbate 10 județe – Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava și va oferi celor care vor dori să îl parcurgă oportunități culturale, sportive și de relaxare.
Primii 134 km din acest drum sunt deja pregătiți și traseul pe această porțiune este marcat. La nivelul județului Bistrița-Năsăud ”drumul care unește” străbate următoarele comune: Monor, Șieuț, Șieu, Mărișelu, Dumitrița, Cetate, Livezile, Bistrița-Bîrgăului, Tiha Bîrgăului și Lunca Ilvei.
FOTO: Tășuleasa Social