Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă până miercuri noapte în zona montană din 24 de judeţe, respectiv o informare de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în întreaga ţară.
Potrivit meteorologilor, ”în intervalul 11 februarie, ora 22:00 – 13 februarie, ora 2:00, în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 metri, unde temporar rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi va fi viscol”.
De asemenea, începând de luni seară, de la ora 20:00, şi până miercuri, la ora 10:00, va fi în vigoare și o informare meteorologică de vreme rea cu precipitații în general moderate cantitativ și intensificări temporare ale vântului. ”În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitații și local se vor acumula cantități cuprinse între 10 și 20 l/mp. La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei și în Maramureș vor fi mai ales ninsori și lapoviță și se va depune strat de zăpadă. În Banat precipitațiile vor fi mixte, iar în Oltenia și Muntenia vor predomina ploile până marți seara (12 februarie) apoi vor fi mai ales ninsori. Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze cuprinse în general între 45 și 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul și sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marți (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60…70 km/h” informează Administrația Națională de Meteorologie.