Se unește dreapta ca să bată PSD-ul? Ecologiștii și liberalii propun un referendum pentru proiectele contestate marca Ovidiu Crețu: piața centrală, pasarela suspendată și centru intermodal!

Consilierii locali ai PNL și ai Partidului Ecologist își unesc forțele și propun un referendum local, în 6 și 7 octombrie… deodată cu referendumul pentru familie.

Inițiativa lor trebuie să primească acceptul consilierilor PSD, care dețin majoritatea în Consiliul Local. Dacă NU reușesc să adune suficiente voturi, mișcarea lor are impact doar la nivel mediatic și poate fi percepută ca un posibil front-comun anti – PSD.

Expunerea de motive: „Ținând cont de faptul că pe problemele de interes deosebit cum ar fi unele proiecte investiționale – modernizare Piața Centrală; pasarele metalice suspendate (pasaj pietonal) peste Bulevardul Independenței; Centru intermodal de transport public (str.Gării-str.Tărpiului, peste calea ferată) – nu a fost realizată o consultare publică reală ci doar o simulare și că în adoptarea hotărârilor nu s-a ținut cont de propunerile cetățenilor și ale unor consilieri locali, se impune organizarea și desfășurarea unui referendum local, cu următoarele întrebări adresate cetățenilor Municipiului Bistrița:

1. Sunteți de acord cu reducerea suprafeței spațiilor verzi și a numărului de arbori din Piața Centrală, conform documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții “Modernizare Piața Centrală”?”

2. Sunteți de acord cu amplasarea unei pasarele metalice suspendate (pasaj pietonal) peste Bulevardul Independenței la intersecția cu str.Panait Cerna, conform Studiului de fezabilitate aprobat prin HCL 71/2017?

3. Sunteți de acord cu realizarea proiectului “Centru intermodal de transport public” în municipiul Bistrița (str.Gării – str.Tărpiului, peste calea ferată)?

Comunitățile locale au dreptul de a decide în privința proiectelor cu impact direct asupra cetățenilor, cu atât mai mult cu cât acestea utilizează banul public. În acest sens, consultarea cetățenilor trebuie să fie una reală, în așa fel încât aceștia să fie informați și să poată decide în cunoștință de cauză.

Grupul de consilieri locali PER-PNL care formează o treime din numărul de consilieri din Consiliul Local al Municipiului Bistrița și care au inițiat proiectul de hotărâre, propune ca referendumul pe temele de interes local să aibă loc în zilele de 6 și 7 octombrie, odată cu referendumul național pentru revizuirea Constituției, cu scopul de a reduce la maxim cheltuielile ocazionate de derularea unui astfel de demers legal.

Proiectul de hotărâre privind APROBAREA ORGANIZĂRII REFERENDUMULUI LOCAL ÎN VEDEREA CONSULTĂRII CETĂŢENILOR MUNICIPIULUI BISTRIŢA CU PRIVIRE LA PROBLEME DE INTERES LOCAL, ÎN DATA DE 6 şi 7 OCTOMBRIE 2018.

Inițiatorii acestui proiect sunt consilierii locali ai PER și ai PNL:

HANGAN SORIN
PETELEU IOAN
FILIP MOISIL
SEICA MIOARA
MORAR DIANA
ARCHIUNEAN MIRCEA
MÂRZA TEODOR IOAN.

Unirea dreptei, singura soluție anti-PSD… dacă rămân alegeri din primul tur!

O mișcare similară de unire a dreptei a inițiat și deputatul Ionuț Simionca, în luna agust când a convocat o întrunire amicală cu președintele PNL Ioan Turc, cu ecologiștii, USR-iștii și cu anumiți reprezentanți ai societății civile. O unire a dreptei pare singura soluție la mașinăria de vot a PSD-ului care ar câștiga detașat la alegri din primul tur.

Consiliul Local se va întruni vineri 28 septembrie iar majoritatea consilierilor prezenți la ședință vor stabili dacă la referendumul din 7 – 8 octombrie vor fi introduse și cele 3 întrebări de interes local.

La nivelul Consiliului Local, PSD are 11 consilieri locali, ALDE  –  2 consilieri locali, PNL – 5 consilieri, PER – 2 consilieri , UDMR – 1 consilier.

Rămâne de văzut dacă astfel de mișcări sunt consecvente și dacă se reușește impunerea unui candidat-unic susținut de toate partidele de pe dreapta, lucru destul de dificil având în vedere orgoliile din interiorul fiecărei grupări, în special a PNL-ului…

error: Content is protected !!