În această toamnă, o nouă secție a Spitalului Județean de Urgență Bistrița se va muta în casă nouă, lucrările de reabilitare și modernizare a complexului de pe strada Ghinzii fiind pe ultima sută de metri. Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, secția de pe strada Ghinzii va fi inaugurată la finalul acestei luni.
În complexul spitalicesc de pe strada Ghinzii va funcționa Secția de Oncologie.
”Spitalul Județean de Urgență Bistrița are, pe lângă clădirea de la Han, multe alte secții externe. Una dintre ele este cea de pe Alba Iulia, recent reabilitată și modernizată, (…) dar și cea de pe strada Ghinzii, unde funcționa secția de Pneumoftiziologie, secție care a fost mutată în clădirea de pe strada Alba Iulia, alături de Secția de Boli Infecțioase și cea de Dermatovenerologie. (…) La finalul acestei luni, pe 30 septembrie, inaugurăm și secția externă a spitalului de pe strada Ghinzii, unde vom muta Secția de Oncologie. Aici avem o bijuterie de secție. Lucrările sunt aproape de finalizare și vom oferi cele mai bune condiții celor care, din păcate, se confruntă cu o afecțiune din sfera oncologică”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, la Conferința de alegeri a Organizației Pensionarilor Social-Democrați Bistrița-Năsăud.
Investiția în reabilitarea și modernizarea complexului de pe strada Ghinzii se ridică la circa 3,2 milioane de lei (aproximativ 630.000 de euro), bani care provin din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Potrivit proiectului, sunt prevăzute lucrări de consolidare și restaurare a elementelor de structură ale clădirilor, precum și lucrări de reabilitare termică integrală a fațadelor, planșeelor și interioarelor. În plus, se refac integral instalațiile electrice, termice și sanitare și se înlocuiește tâmplăria interioară, clădirea principală urmând să fie dotată și cu lift.
De execuția lucrărilor de reabilitare a clădirilor din acest complex se ocupă asocierea dintre Inst-Nistor SRL (lider de asociere) și Kes Business SRL, aceeași asociere care a executat și lucrările de reabilitare termică la secțiile externe ale spitalului de pe strada Alba Iulia.
În ceea ce privește Secția de Oncologie, aceasta funcționează momentan în clădirea fostului hotel Krone, imobil pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud l-a achiziționat pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița. După ce Secția de Oncologie se va muta pe strada Ghinzii, clădirea de pe Grănicerilor va fi transformată în spital de recuperare.