Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat o ședință a Grupului de lucru al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), principalele teme abordate fiind legate de evoluția cazurilor de COVID-19 în județ, precum și de măsurile care se impun având în vedere că se apropie o serie de sărbători religioase.
În prima parte a ședinței au fost invitați să participe reprezentanți ai SJU Bistrița – managerul Gabriel Lazany și directorul medical Gabriela Deak.
”În cadrul discuţiilor, s-a ridicat problema gestiunii cazurilor de CoVid-19 confirmate la personalul spitalului, precum şi gestiunea pacienţilor CoVid şi non-CoVid în contextul în care numărul cazurilor de persoane confirmate este crescut şi tot mai multe persoane au nevoie de spitalizare. A fost, de asemenea, analizată posibilitatea solicitării amenajării unui spital modular, în cazul în care se prevede o suprapopulare a spitalului. A fost efectuată şi o analiză a cazurilor severe şi a deceselor de la noi din judeţ, iar datele relevă faptul că cele mai afectate persoane sunt cele vârstnice. S-a convenit contactarea primăriilor şi a medicilor de familie pentru a intensifica campaniile de prevenire a infectării cu noul Coronavirus, monitorizarea îndeosebi a vârstnicilor fără aparţinători de către asistenţii sociali”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Tot în contextul creşterii la nivel naţional a numărului de cazuri pozitive, în partea a doua a şedinţei CJSU, au fost invitaţi reprezentanţi ai cultelor religioase din judeţ.
”Acestora li s-a adresat rugămintea de a insista în transmiterea de mesaje către enoriaşi pe măsurile de prevenţie în ceea ce priveşte infectarea cu virusul Sars-CoV2 şi să se asigure că în lăcaşurile de cult sunt respectate măsurile de purtare a măştii şi distanţare fizică. Totodată, acestora li s-a cerut să descurajeze enoriaşii să participe la pelerinaje, întrucât călătoriile în grupuri cresc riscul infectării. Autorităţile au venit cu propunerea către biserici de a recurge la ambalarea prescurii pe care o împart credincioşilor în punguţe de unică folosinţă”, a mai completat Prefectura Bistrița-Năsăud.
Reprezentanţii cultelor religioase au solicitat, în schimb, autorităţilor să ajuta la stoparea fenomenului de cerşetorie sau colectare neoficială de fonduri, întreprinsă de diverse persoane, care are loc în timpul efectuării slujbelor religioase, întrucât şi acestea contribuie la riscul răspândirii pandemiei.