Senatorul Ioan Deneș (PSD): ”Statul nu are dreptul să îndepărteze copiii de sistemul de valori al părinților”

Senatorul PSD Ioan Deneș a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în dezbaterea Parlamentului se află un proiect care vizează modificarea unui articol din legea cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului. Potrivit parlamentarului, proiectul vizează orele de educație sexuală din școli, această sintagmă urmând să fie înlocuită cu cea de ”educație sanitară”. De asemenea, se propune ca elevii să poată participa la aceste ore doar dacă va exista un acord din partea părinților în acest sens.

”Pe ordinea de zi a primei ședințe din noua sesiune au introdus această lege 272/2004, cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului, pe care solicitau să o retrimită la Comisia de muncă pentru ca să tranșeze subiectul legat de educația sexuală în școli. Am să spun despre ce este vorba, ca să înțeleagă cât mai mulți oameni ce avem noi în vigoare acum. La ora actuală, Legea 272/2004 prevede, la articolul 46, că în școli trebuie să se țină în mod obligatoriu ore de educație sexuală, cel puțin o dată pe semestru, conform strategiei Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Ce se propune în Legea 272 aflată în dezbatere acum în Parlament? Se propune modificarea acestui articol 46, aliniat 3, litera i, astfel încât acesta să aibă următorul conținut: derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”, a explicat Ioan Deneș.

Senatorul a mai precizat că prin această modificare se propune și ca sintagma de ”educație sexuală” fie înlocuită cu cea de ”educație sanitară”.

Totodată, potrivit senatorului, modificarea ar urma să se facă ținând cont de metodologia folosită în cazul orelor de religie.

”În 2014, Curtea Constituțională a spus că educația religioasă în școli poate fi realizată numai după exprimarea dorinței părinților pentru elevul minor. Practic este în oglindă, acum se propune același lucru. Orele de religie se fac cu acordul părinților, educația sanitară trebuie să se facă la fel, cu acordul scris al părinților”, a mai spus Deneș.

Sursa citată a subliniat că, în opinia sa, educația copiilor trebuie să se facă în acord cu valorile părinților.

Educația modernă înseamnă mai mult decât acumularea de informații, presupune formarea caracterului, pregătirea pentru viață. Recunoaștem nevoia de educație sanitară, mai ales în contextul în care România are un număr mare de avorturi și sarcini la minore, dar educația sanitară presupune nu doar predarea unor noțiuni de anatomie, ci conține și o dimensiune morală. Educația copiilor trebuie să se facă în acord cu valorile religioase, morale și filozofice ale părinților. Statul nu are dreptul să îndepărteze copiii de sistemul de valori al părinților lor și trebuie să le fie garantat dreptul fundamental la libertatea de gândire, conștiință și religie”, a mai adăugat parlamentarul PSD.

Ioan Deneș a completat că a fost lansată și o petiție în legătură cu acest subiect.

Începând de astăzi s-a lansat o petiție online intitulată ”Acordul părinților pentru orele de educație sexuală este esențial”. Cine dorește să semneze această petiție o găsește pe www.petițieonline.ro”, a mai spus Deneș.

Senatorul a precizat că discuții pe marginea acestei legi se poartă încă de anul trecut.

”Practic, la începutul anului trecut, în plină stare de urgență și alertă, la această lege a fost făcută o modificare prin care s-a prevăzut acea obligativitate ca o dată pe semestru să se facă aceste ore de educație sexuală. Ulterior, în luna iunie, s-a venit cu un amendament pe acest articol 46, care a trecut de cele două camere – Senat și Camera Deputaților – și s-a dus la promulgare la președintele României, care a atacat-o la Curtea Constituțională. Aceasta a spus că propunerea, amendamentul este constituțional. Ulterior, președintele a trimis această modificare a articolului 46 din Legea 272/2004 la reexaminare în Parlament. Apoi, în toamnă, Comisia de muncă a dat un raport de respingere a cererii de reexaminare și de admitere a amendamentului în forma în care a ieșit din Camera Deputaților. Sigur, pentru că Senatul nu s-a mai reunit în plen, această modificare nu s-a mai putut discuta. În prima ședință din sesiunea 2021 s-a reluat această discuție pe marginea acestei modificări care se află acum în dezbatere. (…) Cu toții ne dorim o Românie care să ofere copiilor noștri un cadru sigur, sănătos, moral în care să se dezvolte”, a adăugat aceeași sursă.

Senatul României este prima cameră sesizată în legătură cu acest proiect, urmând ca acesta să ajungă mai apoi la Camera Deputaților.

error: Content is protected !!