În comuna Prundu Bârgăului a fost înființat Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, astfel că locuitorii acestei comune nu vor mai fi nevoiți să meargă până la Bistrița pentru a solicita eliberarea cărții de identitate.
Noul serviciu și-a deschis porțile miercuri și au fost deja tipărite primele documente de identitate.
Potrivit primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, procesul pentru înființarea acestui serviciu nu a fost deloc unul ușor.
”Vă spun cu sinceritate că a fost unul dintre cele mai grele proiecte la care am lucrat în ultimii ani și asta nu pentru că ar fi fost nevoie de investiții consistente sau de lucrări dificile, ci pentru că colaborarea cu unele instituții ale statului se dovedește, din păcate, extrem de anevoioasă. Important este că am ajuns, într-un final aici: primele buletine pentru localnicii din comuna noastră au fost tipărite astăzi!”, a precizat primarul Doru Crișan.
În prezent, Serviciul de Evidență a Persoanelor Prundu Bârgăului oferă servicii exclusiv pentru locuitorii comunei Prundu Bârgăului.
Noul serviciu este amplasat în clădirea Centrului Multifuncțional, acest imobil fiind supus unor ample lucrări, cu scopul de a asigura condiții optime și de siguranță pentru desfășurarea activităților specifice Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.
Echipa care asigură funcționarea acestui serviciu este formată din patru angajați ai Primăriei Prundu Bârgăului care au fost detașați pentru această misiune.
Pentru programare în vederea eliberării cărții de identitate, locuitorii comunei Prundu Bârgăului pot suna la telefon 0786 982 545.
”Cred că este esențial ca toate instituțiile să funcționeze cu prioritate în folosul cetățenilor și să le faciliteze accesul la servicii esențiale. Prin deschiderea acestui serviciu ne străduim să oferim cetățenilor acces facil la servicii esențiale, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții. Este un pas important în direcția bună și un exemplu clar al modului în care instituțiile ar trebui să lucreze în interesul cetățenilor noștri”, a adăugat Doru Crișan.