Seserman vrea ca elevii să primească o masă caldă, în loc de lapte și corn! Nu sună rău!

 

Seserman: „Cred că programul laptele și cornul trebuie înlocuit cu o masă caldă pentru elevii din școala primară și gimnaziu”

 

„Sunt pline cu vârf piețele de legume cu prețuri de un leu kg de cartofi sau varză. Hai să sprijinim producătorii autohtoni la modul real. În loc să le oferim o masă sănătoasă și ieftină, mergem în Kaufland să cumpărăm legume, majoritatea din străinătate, cu 24% TVA.

Cu laptele adus din Teleorman, copiii se joacă fotbal sau este adunat de un singur copil pentru animale. De unde bani? Din 6% din PIB pentru educație si dintr-o autonomie pe care o aștept şi care ar presupune ca noi, Primăria și Consiliul Local Bistrița, să putem prelua o parte din sarcină. Nu vreau să trec în revistă tot ceea ce ar trebui să treacă pe plan secundar în chestiunea cheltuirii banilor de la buget, că bani sunt pentru trei mese, toate cu desert.

t5Cât privește bugetul de stat, prioritățile lui, am impresia că o bună parte din cetățenii acestei țări au copii. Beneficiile cred că sunt foarte importante, unele pe termen scurt, altele după câțiva ani buni dacă ne referim la sănătate. Cum să facem la țară? Am impresia că multe doamne știu să facă de mâncare și nu au carte de muncă, iar producătorii sunt la poartă. Mă așteptam ca parlamentarii bistrițeni, care provin dintr-un județ preponderent rural, cu zeci de mii de producători să fie mai activi și să vină cu inițiativă legislativă care să permită primăriilor să implementeze programe cu masă caldă pentru copii gratuit care să înlocuiască cornul sau napolitanele.

Voi cere ministerului de finanțe o simulare privind impactul bugetar, dar oricum un oraș ca Bistrița poate susține singur o astfel de măsură, iar în mediul rural e nevoie de o reformă privind programele de asistență socială. Banii alocați în educație nu sunt o cheltuială, ci o investiție sigură, iar exemplele țărilor europene sunt la îndemână” – a postat Seserman, pe pagina sa de facebook.

One comment

  1. Un candidat cu picioarele pe pamant. Realist, pragmatic si nepopulist. Avem tot ce ne trebuie in judetul nostrum pentru a sprijini scoala si elevii: de la o masa calda cum spune Seserman, la vacante in zone mirifice, la rute turistice pentru elevi si profesori, etc. Singura noastra problema este ca nu am avut pana acum politicieni pe masura care sa se gandeasca la binele comun.

error: Content is protected !!