Sesiuni de training pentru întreg personalul nou de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Unde sunt probleme de personal?

 

 

Persoanele care vor ajunge să ocupe diferite posturi la Spitalul Județean de Urgență Bistrița vor trece, înainte de a începe munca propriu-zisă, și printr-o perioadă de training, etapă în care vor primi informații utile și se va face instructajul, astfel încât întreg personalul să răspundă cerințelor conducerii unității medicale.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, decizia de a organiza sesiuni de instruire a fost luată în urmă cu două zile.

Noi lucrăm în permanență la îmbunătățirea calității și actului medical. Chiar luni, în ședința de Comitet Director am propus să se aprobe înființarea unui nucleu de calitate format din asistenți medicali cu experiență, astfel încât întreg personalul nou angajat, înainte de a intra pe secții, să treacă printr-o perioadă de training în care să fie format strict pe cerințele Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Nucleul respectiv va lua în permanență grupuri de asistente și infirmiere de pe secții și le va supune periodic la aceste instruiri care vor ajuta la actualizarea cerințelor și pretențiilor spitalului față de îngrijire”, a declarat Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.

Întrebat dacă există secții care se confruntă cu deficit de personal, managerul SJU Bistrița a spus că o problemă ar fi la Unitatea de Primiri Urgențe, unde, deși au fost organizate patru concursuri, nu s-a prezentat niciun candidat.

Deficit de personal medical superior de medici mai avem pe partea de UPU. Cred că am făcut până acum patru concursuri și nu am avut nicio prezentare. Mai avem nevoie de un medic radiolog, ca să putem închide linia de gardă pe care am creat-o în UPU la CT. Pe medicină de urgență sunt foarte puțini, este o specialitate medicală grea și tinerii medici absolvenți de Medicină nu o aleg la rezidențiat. Și anul acesta, din câte m-am uitat, la medicină de urgență au fost singurele locuri neocupate la rezidențiat. După părerea mea, am mai spus asta și o repet, medicina de urgență ca să fie o specialitate atractivă, ar trebui să se ofere anumite facilități și condiții speciale, pentru că nivelul de stres este foarte mare. Eu încă nu am prins niciun medic din UPU care să iasă la pensie, deci majoritatea pleacă din UPU după o anumită perioadă. În țările din Vest se practică acest lucru – nu ai voie să lucrezi pe medicină de urgență mai mult de 10 ani, după care ești trimis către altă specialitate medicală. Noi le oferim condiții, le oferim apartamente, sporurile sunt maxime. Am discutat cu coordonatorii de rezidențiat din Mureș și Cluj, să îi luăm din rezidențiat, să îi pregătim, să îi curtăm și să îi aducem la Bistrița. Am reușit să aducem două rezidente de la Cluj, care au început să facă gărzi și să sperăm că la finalizarea rezidențiatului, peste un an și jumătate, vor opta pentru Bistrița. Acest lucru ne-ar rezolva în mare parte problema”, a declarat Gabriel Lazany, care mai consideră că o altă rezolvare a acestei probleme ar fi fost aceea ca medicii de familie să accepte să vină să facă gărzi în UPU.

Managerul SJU Bistrița a precizat că mare parte din cazurile care se prezintă la UPU nu sunt urgențe medicale și, în aceste condiții, soluția ar fi aceea ca medicii de familie să dubleze linia de gardă.

”Dacă pacienții nu vor să meargă către medicina de familie, am încercat să aducem noi medicina de familie la pacienți, să le propunem medicilor de familie să vină în UPU, să dubleze linia de gardă și să preia cazurile de cod alb și albastru, deci cazurile care în mod normal ar trebui rezolvate în prespital, la medicina de familie. S-ar fi rezolvat o problemă majoră, o dată că s-ar fi redus foarte mult timpii de așteptare exact la pacienții care sunt cei mai vocali, pacientul cu nemulțumirile cele mai mari este cel care așteaptă foarte mult și aici este vorba de codurile albe și albastre pe care le-a putea prelua medicina de familie. Din păcate, niciunul dintre medicii de familie nu a vrut să intre în linia noastră de gardă”, a mai completat Lazany.

Managerul spitalului a explicat că dacă medicii de familie ar fi acceptat acest lucru ar fi avut la dispoziție o bază materială performantă, aveau în spate garanția liniei de gardă a medicilor de urgență în cazul în care nu aveau siguranță, plus că în spital există 12 linii de gardă clinice permanente. ”Era una vantaj foarte mare și noi reușeam să reducem timpii de așteptare pe cele două coduri – alb și albastru”, a mai spus Lazany, care a completat că a propus acest lucru și ministrului Sorina Pintea, căreia i-a solicitat să ia în calcul varianta de a introduce prin lege obligația ca medicii de familie să facă linii de gardă în UPU.

Întrebat dacă înființarea centrelor de permanență ajută, managerul SJU Bistrița a completat că, la nivelul municipiului Bistrița, deși există un centru de permanență, adresabilitatea în UPU e la fel de mare.

Potrivit datelor statistice, anul trecut au trecut pe la Unitatea de Primiri Urgențe 44.000 de pacienți.

One comment

  1. D-le manager,nu invinuiti medicii de familie pentru activitatea din UPU.Legea nu le permite la medicii de familie sa faca garzi in UPU.Sursa de finantare este bugetul de stat.Cei in contract cu casa nu au voie!!!Solutia degrevarii activitatii din UPU sunt centrele de permanenta functionale.

error: Content is protected !!