Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atomosferică accentuată și ploi abundente, valabile pentru mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud, pe parcursul acestui final de săptămână.
Potrivit ANM, începând din această seară, în toate regiunile țării, se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului, în vigoare fiind o avertizare cod galben.
Astfel, conform prognozei de specialitate, în intervalul 25 septembrie, ora 23:00 – 27 septembrie, ora 06:00, ”va ploua în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a țării. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45…60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100…110 km/h. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60…80 km/h”.
De asemenea, în intervalul 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00, este în vigoare și o avertrizare cod portocaliu de vreme rea. ”În zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, Muntenia și Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină și frecvente descărcări electrice). Cantitățile de apă vor depăși 50…60 l/mp și izolat 70…90 l/mp”, mai precizează ANM.
Meteorologii mai avertizează că în acest final de săptămână vremea se va răci.