FOTO: Sfârșit tragic pentru o persoană, în localitatea Piatra. A decedat după ce a fost prinsă sub o autobasculantă

În această dimineață, echipajele de intervenție și prim ajutor au fost solicitate să intervină la un accident produs pe raza localității Piatra, comuna Chiuza.

Aici, o autobasculantă încărcată cu prundiș s-a răsturnat peste o persoană, iar la fața locului au fost trimise de urgență un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și o autospecială de descarcerare.

Din păcate, cu toate eforturile depuse de salvatori, viața persoanei care a fost prinsă sub autobasculantă nu a mai putut fi salvată.

”În momentul sosirii echipajelor de descarcerare la locul evenimentului, victima nu mai prezenta semne vitale. Se lucrează pentru extragerea victimei de sub autobasculanta care era încărcată cu prundiş” au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Bărbatul care a decedat avea aproximativ 60 de ani și era pasager în autobasculanta care s-a răsturnat. Șoferul autobasculantei a scăpat cu viață.

Accidentul s-a petrecut în apropierea balastierei din localitatea Piatra.

Sursa foto: ISU B-N

error: Content is protected !!