Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a organizat în perioada 24 – 25 septembrie, la Cluj-Napoca, Ediţia 2018 a Zilelor REGIO, un eveniment dedicat promovării Programului Operațional Regional.
În acest cadru, marți, a avut loc o festivitate de premiere a beneficiarilor publici şi privaţi ai programului REGIO – Programul Operaţional Regional, printre categoriile de proiecte premiate numărându-se cele din domeniile inovării, proceselor tehnologice complexe şi producţiei pentru beneficiarii privaţi, în timp ce beneficiarii publici au fost premiaţi pentru proiectele cu cea mai mare valoare a granturilor, cu cele mai multe contracte de finanţare semnate, mobilitate urbană şi regenerare urbană.
Primăria municipiului Bistrița a primit trei distincții:
– Diploma de Excelență pentru proiectul Linia Verde de transport, în valoare de 58.823.323,26 lei;
– la Secțiunea mobilitate urbană – municipii reședință de județ, pentru implicarea administrației publice municipale în dezvoltarea de proiecte de mobilitate urbană;
– Locul II la Secțiunea cele mai multe contracte de finanțare semnate, pentru un număr de 8 contracte, cu o valoare totală de 64.958.885, 58 lei.